Logo Realitatea.md

UPDATE: Două minore au ars de vii, la Rîșcani. Cum arată camera în care s-a produs tragedia (FOTO)

04 Ianuarie 2018, 09:46 // Societate

UPDATE: Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a făcut publice imagini de la fața locului, în care este surprinsă camera în care s-a produs tragedia în această noapte.

Două minore în vârstă de 13 ani și 15 ani au decedat într-un incendiu izbucnit, în această noapte, într-o casă de locuit din localitatea Nihoreni, raionul Rîșcani. Apelul la serviciul 901 a fost recepționat la ora 4.55.

Foto: dse.md

La fața locului, a fost îndreptat un echipaj de intervenție, care a stabilit că incendiul a mistuit o încăpere cu suprafața de 15 metri pătrați. În interiorul odăii, au fost depistate corpurile carbonizate a două minore.

Din primele informații, copii s-ar fi aflat în cameră cu un reșou conectat în priză, care cel mai probabil ar fi putut genera arderea, în urma suprasolicitării energiei electrice. Părinții minorelor nu au avut de suferit, aceștia dormeau într-o altă încăpere, unde incendiul nu s-a răspândit.

Toate circumstanțele și cauza incendiului urmează a fi stabilite de specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Citeste tot despre: două minore au murit, DSE, incendiu
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7184 0.2366%
USD USD 16.9234 -0.0413%
RUB RUB 0.2988 -0.0335%
RON RON 4.4553 0.3762%
UAH UAH 0.5879 -0.5245%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile