Logo Realitatea.md

Traseul lui Moș Crăciun, în timp real. Călătorește prin lume și la această oră!

25 Decembrie 2017, 08:46 // Life

A făcut lista, a verificat-o de două ori și deja știe cine a fost cuminte și cine nu. Moș Crăciun și-a început lunga călătorie pe tot globul pentru a împărți cadouri. Iar traseul lui poate fi urmărit în timp real.

În fiecare an, cei de la NORAD, Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială, dedică ziua de 24 decembrie pentru a-l urmări pe Moș Crăciun în timp ce împarte cadouri pe întreg globul pământesc, scrie stirileprotv.md.

Prima oprire a moșului a fost Republica Kiribati, o serie de 32 de atoluri în Oceanul Pacific, după care s-a deplasat spre vest în jurul lumii în Noua Zeelandă și Australia, apoi în Japonia, în Asia și în Africa, urmând - Europa, Canada, SUA și America Centrală și de Sud.

Moș Crăciun va călători aproximativ 510.000.000 de kilometri, cu o viteză de 10.703.437,5 km/h. La o estimare de trei copii pentru fiecare locuință, asta înseamnă că moșul va face 233.000.000 de opriri cu sania lui.

Moș Crăciun trebuie să viziteze 390.000 de locuințe pe minut. Cu toate plăcintele și prăjiturile pe care le va primi, el va consuma aproximativ 71.764.000.000 de calorii în total.

Tradiția NORAD de a urmări traseul lui Moș Crăciun datează încă din anul 1955, atunci când o publicație americană le oferea șansa copiilor de a vorbi cu Moș Crăciun, doar că numărul a fost scris greșit, așa că primul apel efectuat de un copil care își dorea să vorbească cu moșul a fost redirecționat către aceștia.

Întreaga călătorie a lui Moș Crăciun poate fi urmărită AICI!

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3301 -1.1203%
USD USD 16.6631 -0.1145%
RUB RUB 0.2622 -1.6873%
RON RON 4.1508 -1.0866%
UAH UAH 0.6307 -0.7553%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile