Logo Realitatea.md

Trecem sau nu la ora de iarnă? Filip: ”Deocamdată, suntem pe aceeași undă cu toate țările europene”

25 Octombrie 2018, 06:45 // Actualitate

Republica Moldova va trece, în ultima duminică din luna octombrie, la ora de iarnă. Anunțul a fost făcut de către premierul Pavel Filip, în cadrul unei conferințe de presă.

”Este un subiect care ține de interesele noastre naționale. Dacă se va ajunge la concluzia că nu trebuie să trecem la ora de iarnă sau de vară, atunci nu vom trece. Până când, suntem pe aceeași undă cu toate țările europene”, a menționat premierul.

Amintim că la începutul acestui an, Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa în 2019, oferind statelor membre libertatea de a decide "o dată pentru totdeauna" dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă.

Propunerea legislativă urmărește să asigure faptul că orice modificări sunt efectuate în mod coordonat între țările vecine, astfel încât să se garanteze funcționarea adecvată a pieței interne și să se evite fragmentarea, care ar putea apărea dacă unele state membre păstrează dispozițiile referitoare la schimbarea sezonieră a orei, în timp ce altele renunță la ele.

Deocamdată, nu a fost luată o decizie definitivă.

Citeste tot despre: ora de iarnă, Pavel Filip
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5666 1.3094%
USD USD 17.1223 0.2893%
RUB RUB 0.2599 1.2072%
RON RON 4.1929 1.2729%
UAH UAH 0.6172 0.4394%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile