Logo Realitatea.md

Trei moldoveni s-au pornit „să cucerească” Uniunea Europeană, dar drumul lor s-a oprit în România. Ce au pățit la frontieră (FOTO)

17 Octombrie 2017, 20:09 // Societate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa (România) au descoperit cinci cărți de identitate false pe care trei bărbați cu cetăţenie a Republicii Moldova le-au procurat în schimbul a diverse sume de bani, cu scopul de a-şi găsi mai uşor câte un loc de muncă în statele Uniunii Europene.

Foto: ITPF Iași

Cazul a fost înregistrat în cursul zilei de 16 octombrie, când cetăţenii moldoveni Mihail S., Eugeniu M. și Ștefan M., cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, s-au prezentat pentru a intra în România, ca pasageri în diverse mijloace de transport înmatriculate în R. Moldova.

În baza unei analize de risc pe linia migrației ilegale, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unor controale amănunţite asupra mijloacelor de transport și persoanelor, în urma cărora au fost descoperite, în portofelul lui Mihail S., în borseta lui Eugeniu M. și în buzunarul interior al hainei lui Ștefan M., cinci cărți de identitate cu însemnele autorităţilor române. Toate, însă, erau false.

Cu privire la cele constatate, cei trei tineri au declarat că intenţionau să ajungă în statele Uniunii Europene şi urmau să se folosească de cărțile de identitate false, atât ei cât și persoanele pentru care transportau respectivele documente, pentru a ocupa mai ușor câte un loc de muncă.

Aceștia au mai declarat că au procurat documentele de la persoane din Chișinău ale căror date nu le cunosc, plătind sume între 100 și 200 euro. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7556 -0.7503%
USD USD 17.6425 -0.0929%
RUB RUB 0.2942 0.4781%
RON RON 4.4747 -0.8574%
UAH UAH 0.6663 -0.0300%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile