Logo Realitatea.md

Tusk îl critică aspru pe Trump: Cu asemenea prieteni, chiar nu avem nevoie de duşmani

16 Mai 2018, 23:05 // În lume

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, l-a criticat aspru pe Donald Trump, declarând miercuri că preşedintele american „a scăpat Europa de toate iluziile” odată cu disputa asupra comerţului şi retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul, cu câteva ore înaintea unei reuniuni a celor 28 de lideri din UE la Sofia.

Uniunea Europeană trebuie să fie unită pentru a face faţă „unui nou fenomen - atitudinea capricioasă a administraţiei americane”, a deplâns Tusk, făcând aluzie la deciziile preşedintelui american privind programul nuclear iranian şi comerţul internaţional, la care europenii doresc să ofere un răspuns colectiv.

„Uitându-ne la ultimele decizii ale preşedintelui Trump, am putea spune că, cu asemenea prieteni, chiar nu avem nevoie de duşmani”, a declarat Tusk ironic într-o conferinţă de presă. „Dar, sincer vorbind, Europa ar trebui să fie recunoscătoare preşedintelui Trump, deoarece datorită lui am scăpat de toate iluziile”, a comentat fostul prim-ministru polonez, care coordonează întâlnirile la vârf ale şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană.

„El ne-a făcut să ne dăm seama că, dacă avem nevoie de o mână de ajutor, va trebui să contăm doar pe noi înşine”, a conchis Donald Tusk, potrivit AgerPres.

Cei 28 se întâlnesc, miercuri seară, la Sofia, pentru un „dineu de lucru”, în ajunul unui summit cu liderii a cinci ţări din Balcani (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia), plus Kosovo, vizând consolidarea legăturilor cu această regiune unde Rusia încearcă să-şi extindă influenţa.

Dar tensiunile dintre UE şi Donald Trump au bulversat ordinea de zi a reuniunii liderilor europeni.

Cei 28 vor încerca mai ales să îşi arate unitatea în faţa provocărilor lansate de Casa Albă, precum retragerea din acordul nuclear iranian.

Un alt subiect ce va fi abordat de liderii europeni este răgazul până pe 31 mai dat de Washington blocului comunitar pentru negocierea unui acord care să evite instituirea de către SUA a unor taxe vamale pe importurile de oţel şi aluminiu din UE.

Citeste tot despre: Donald Trump, Donald Tusk
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7033 0.1113%
USD USD 16.9892 -0.0959%
RUB RUB 0.2588 1.2916%
RON RON 4.2217 0.1281%
UAH UAH 0.6076 -0.1151%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile