Logo Realitatea.md

Uber și-a dobândit în instanţă dreptul de a continua activităţile la Londra

26 Iunie 2018, 23:55 // Auto

O instanţă judiciară a acordat companiei de transport Uber dreptul de a avea o licenţă de 15 luni în Londra, după ce activităţile fuseseră suspendate de autorităţile municipale, informează Mediafax.

Compania Uber a contestat în instanţă decizia Primăriei de la Londra de a retrage autorizaţia de funcţionare. Direcţia pentru Transporturi din capitala Marii Britanii a retras licenţa Uber în 2017, invocând raţiuni de securitate.

Instanţa din zona Westminster, însă, a acceptat argumentaţia Uber că mentalitatea şi practicile s-au îmbunătăţit.

Amintim că, anul acesta, compania a fost implicată într-un accident grav în Statele Unite ale Americii. În concret, un autoturism autonom a lovit mortal un pieton, la mijlocul lunii martie, în oraşul Tempe, statul Arizona.

Poliția din Arizona a făcut public momentul, când mașina Uber lovește mortal un pieton (VIDEO)

Mai mult, la începutul acestei luni, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat încheierea activităţii Uber în Turcia, după o presiune puternică a taximetriştilor din Istanbul.

CITEȘTE ȘI:

Inteligența artificială își face loc în viața reală. Uber va putea spune dacă ești beat prin felul cum ții telefonul

 
 
Citeste tot despre: instanță, Londra, uber
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5666 1.3094%
USD USD 17.1223 0.2893%
RUB RUB 0.2599 1.2072%
RON RON 4.1929 1.2729%
UAH UAH 0.6172 0.4394%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile