Logo Realitatea.md

Umilea elevii la lecții și îi trata inuman! Fosta directoare a unui liceu din Teleneşti, amendată

16 Ianuarie 2018, 12:20 // Societate

O fostă profesoară de limba rusă din cadrul Gimnaziului din satul Mihalaşa, raionul Teleneşti, tot ea şi directoarea respectivei instituţii de învăţământ, a fost amendată în sumă de 17 mii de lei, cu privarea dreptului de a ocupa funcții în domeniul învățământului timp de 5 ani.

Verdictul a fost dictat după ce Procuratura din Teleneşti a demonstrat vinovăţia acesteia de comiterea tratamentului inuman şi degradant.

Foto simbol: Shutterstock

În concret, în intervalul anilor 2014 – 2015, în timpul orelor de limbă rusă, profesoara a lovit de mai multe ori peste cap şi a folosit constant replici jignitoare faţă de trei elevi din clasa a V-a. În acest mod, ea a decis să-i pedepsească pe cei trei, pentru că nu şi-au făcut temele pentru acasă, acţiuni care au avut loc în prezenţa colegilor de clasă.

Într-un alt caz, inculpata a impus cei trei minori să execute câte o mie de genuflexiuni - efort fizic de intensitate exagerată, care a generat surmenajul excesiv al copiilor vizaţi, cauzându-le febră musculară cu rigiditatea muşchilor şi edem al coapsei.

Potrivit procurorilor, prin aceste acţiuni, inculpata le-a umilit elevilor demnitatea, le-a provocat intense dureri fizice şi suferinţe psihice, care reprezintă - tratamente inumane şi degradante.

Cazul a ieşit la iveală după ce unul dintre elevi le-a povestit părinţilor despre cele întâmplate, aceştia depunând o plângere la Procuratură, imediat fiind iniţiată o cauză penală pe acest fapt. Fiind audiat în condiţii speciale, minorul a declarat că nu a fost unicul copil umilit, ci împreună cu încă doi colegi.

La demersul procurorilor, în anul 2015, profesoara a fost suspendată din funcţie, după care aceasta a părăsit teritoriul Republicii Moldova, fiind anunţată în căutare generală. În vara anului trecut, femeia a revenit în ţară, procurorii reluând urmărirea penală şi demonstrând vinovăţia ei. Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5491 0.7810%
USD USD 17.2140 0.2837%
RUB RUB 0.2679 2.1739%
RON RON 4.1133 1.0316%
UAH UAH 0.6345 -0.8129%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile