Logo Realitatea.md

Un bărbat din Bălți s-a lăudat că poate „scoate” permise de conducere pe bani și a ajuns la CNA

14 Martie 2018, 11:17 // Societate

Un bărbat din Bălți a fost escortat la DGT Nord a CNA pentru a fi audiat într-un dosar pornit pe trafic de influență. Acesta a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție astăzi, 14 martie, fiind bănuit că ar fi pretins și primit bani pentru organizarea eliberării unui permis de conducere.

Bărbatul a ajuns în vizorul oamenilor legii, după ce un tânăr înmatriculat la școala auto l-a denunțat la CNA. Potrivit materialelor anchetei, bănuitul ar fi pretins și primit de la denunțător 300 de euro și 4800 de lei, sub pretextul că poate influența membrii Comisiei de examinare din cadrul Secției Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din Bălți, în scopul determinării acestora să evalueze pozitiv cunoștințele și să elibereze permisul de conducere.

În această dimineață, urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, bărbatul a fost recunoscut în calitate de bănuit de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 326 Cod penal – trafic de influență și reținut pentru 72 de ore. 

Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei. Conducerea urmăririi penale este exercitată de Serviciul „Nord” al Procuraturii Anticorupție.  

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5740 0.4408%
USD USD 17.1989 0.0617%
RUB RUB 0.2567 -0.0779%
RON RON 4.2100 0.5565%
UAH UAH 0.6182 0.2432%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile