Logo Realitatea.md

Un distrugător al SUA, elicoptere şi nave militare ucrainene efectuează exerciţii în Marea Neagră (FOTO/VIDEO)

13 Ianuarie 2018, 10:06 // În lume

Un distrugător american, elicioptere şi nave militare ucrainene efectuează exerciţii comune în Marea Neagră, a anunţat vineri după-amiază Ministerul Apărării de la Kiev, pe fondul intensificării conflictului separatist est-ucrainean.

Foto: Wall-Street

Distrugătorul american USS Carney se află de trei zile în Marea Neagră şi participă la exerciţii comune cu nave militare ucrainene şi cu elicoptere de tip Kamov Ka-27PCh şi Ka-27PR.

„Suntem obişnuiţi cu organizarea unor astfel de manevre militare. Intensificăm cooperarea cu partenerii străini”, a declarat Andrei Kurilenko, comandantul-adjunct al Forţelor Navale ucrainene, citat de agenţiile de ştiri Unian şi Interfax.

Distrugătorul american USS Carney a sosit pe 8 ianuarie în Portul ucrainean Odessa, într-o misiune care are rolul de a le oferi aliaţilor asigurări în contextul ameninţărilor Rusiei, scrie Mediafax.

„Revenirea în Marea Neagră este o misiune cu care sunt familiarizat”, a declarat Peter Halvorsen, comandantul distrugătorului USS Carney, navă aparţinând Flotei militare a VI-a a SUA.

Exerciţiile navale în Marea Neagră au loc în contextul în care Misiunea de monitorizare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a semnalat intensificarea, în ultimele săptămâni, a confruntărilor militare în estul Ucrainei.

Conflictul militar din regiunile Doneţk şi Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, a izbucnit în 2014, după înlăturarea Administraţiei proruse de la Kiev, şi s-a soldat până în prezent cu aproximativ 10.000 de morţi. Acordul de la Minsk, care prevede încetarea ostilităţilor, a fost încălcat în mod frecvent.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1377 0.0278%
USD USD 16.5266 0.2451%
RUB RUB 0.2633 -1.6069%
RON RON 4.3282 0.0439%
UAH UAH 0.6304 0.1112%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
10 apr, 17:32 //

Foto: captură YouTube Un bărbat din Canada și-a dus Mercedesul la service și a uitat camera de filmat deschisă. Ce a descoperit (VIDEO)

02 apr, 11:54 //

Replici de la ședința Primăriei: „Să nu-mi citiți aici lecții despre cum oamenii trebuie să se roage la morminte” (VIDEO)

20 apr, 12:36 //

UPDATE Incendiul de pe strada Academiei din cartierul Telecentru a fost LOCALIZAT! (FOTO/VIDEO)

20 apr, 13:33 //

UPDATE: Incendiul de la Complexul „Lunedor” a fost lichidat. Cauzele producerii incidentului urmează a fi stabilite (FOTO/LIVE)

20 apr, 07:45 //

NO COMMENT! Vladimir Voronin, despre Ion Ceban: „Specialitatea lui e magafonul. În afară de bâl-bâl-bâl nu știe nimic” (VIDEO)

23 apr, 07:05 //

Foto: telemundonuevainglaterra.com HOROSCOP 23 - 29 aprilie: Două zodii vor da lovitura în ultima săptămână din aprilie. Viața li se schimbă radical

06 apr, 14:00 //

Foto: Panilino/ Facebook Directorul „Panilino”, după perchezițiile Poliției Capitalei: Scopul a fost să ne distrugă, să nu mai vindem nici pască, nici cozonac...” (VIDEO)

19 apr, 09:34 //

Foto: PCCOCS UPDATE: Salarii în plic și meciuri trucate! Personalul clubului FC Dacia Chișinău și fotbaliștii, audiați după perchezițiile PCCOCS și INI (FOTO)

28 mar, 11:03 //

Foto simbol Flux de demisii la CNA! Bogdan Zumbreanu: „Regret că pleacă angajați cu o bogată experiență”. Explicația!

05 apr, 17:15 //

Foto: BBC Răsunător! Iulia Skripal a făcut prima declarație după ce a ieșit din comă. Cum a reacționat când a fost întrebată despre otrăvirea cu „Novichok”