Logo Realitatea.md

Un moldovean, condamnat la pușcărie în Franța, a fost încătușat la frontieră cu România

09 Noiembrie 2018, 20:00 // Societate

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare.

Acesta avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de 20 de ani pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății pe teritoriul Franței.

Foto: ITPF Iasi

Cazul a avut loc pe data de 8 noiembrie, în jurul orei 16.00, când s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei României un pasager într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova, pe nume Ion M. - cu cetățenie română și moldovenească - în vârstă de 29 de ani.

La control, s-a constatat că pe numele persoanei era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare, emisă de autorităţile din Franța în data de 08.11.2018. Persoana în cauză are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 20 de ani pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății pe teritoriul Franței.

Ion M. a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui, în vederea luării măsurilor ce se impun.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3137 0.7969%
USD USD 17.0729 0.2537%
RUB RUB 0.2568 2.1480%
RON RON 4.1402 0.6956%
UAH UAH 0.6145 0.5893%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile