Logo Realitatea.md

Un șofer a rămas fără Audi, la frontiera Moldovei, după ce l-a achiziționat pe rețele de socializare

26 Iunie 2018, 14:27 // Auto

850 de euro - atât a scos din buzunar un cetățean român pentru un autoturism al cărui certificat de înmatriculare prezenta semne de falsificare. Fapt depistat de polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni (Republica Moldova) în timpul procedurii de control.

Foto: border.gov.md

În fapt, în seara zilei de 25 iunie, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a prezentat un cetățean al României la volanul unui Audi A4, cu plăcuțele de înmatriculare bulgărești, pentru care a oferit documentele necesare.

În timpul examinării actelor, s-a constatat că certificatul de înmatriculare al mașinii nu era autentic. Supus audierii, tânărul în vârstă de 28 ani a comunicat inspectorilor Poliției de Frontieră modul cum a procurat automobilul și necunoașterea sa despre cele depistate. Negocierile de vânzare-cumpărare au fost duse pe o rețea de socializare, iar încheierea înțelegerii s-a realizat pe teritoriul Italiei, cu o persoană din orașul Târgul Jiu, România. Cele două părți nu au întocmit vreun act ce ar confirma în detalii acordul care a avut loc.

Astfel, contra sumei de 850 de euro a intrat în posesia vehiculului reținut în punctul de trecere, ca ulterior să fie indisponibilizat pe teritoriul PTF Leușeni. A fost întocmit proces verbal de ridicare a certificatului de înmatriculare și trasmis către expertiză. Polițiștii de frontieră cercetează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Bărbatul riscă, conform art. 361 al. (1) CP al RM, amendă în mărime de până la 32.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la 2 ani.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6987 0.3490%
USD USD 16.8093 0.1144%
RUB RUB 0.2538 1.2365%
RON RON 4.2341 0.3674%
UAH UAH 0.5991 0.2342%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile