Logo Realitatea.md

Un tânăr cu un comportament suspect, oprit de poliție în Parcul „La Izvor”. Ce au depistat oamenii legii (FOTO)

16 Mai 2018, 10:32 // Societate

Un echipaj mobil al Batalionului de patrulare și reacţionare operativă al Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău au observat, în cadrul patrulărilor, un individ care avea un comportament suspect. Acesta se afla în Parcul „La Izvor”, pe strada Calea Ieșilor din sectorul Buiucani al Capitalei.

Asupra sa poliţiştii au depistat un pachet cu o masă vegetală uscată şi fărămiţată şi un aparat confecţionat artizanal, destinat consumului de droguri. Potrivit actelor de identitate, acesta are vârsta de 26 de ani, fiind locuitor al capitalei.

Tânărul a fost escortat la sectorul de poliţie pentru audieri, iar pachetul depistat a fost sigilat conform procedurii şi expediat la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP. În funcție de rezultatele expertizei, va fi luată o decizie conform legislaţiei în vigoare.

Poliţia Capitalei a intensificat patrulările parcurilor, străzilor şi ogrăzilor blocurilor de locuit, iar cetăţenii sunt îndemnaţi să informeze imediat serviciul unic 112 în caz de urgenţă!

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.1026 1.0158%
USD USD 16.7434 0.6299%
RUB RUB 0.2493 0.4432%
RON RON 4.1097 1.2840%
UAH UAH 0.6056 1.1187%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile