Logo Realitatea.md

Un tânăr din Bulgaria a încercat să ducă în Germania peste 900 de pachete cu țigări din Moldova. Acesta a fost prins la frontiera română (FOTO)

22 Iulie 2018, 11:45 // Societate

Un tânăr din Bulgaria, în vârstă de 22 de ani, a încercat să ducă în Germania peste 19 mii de țigarete (990 de panchete) din Republica Moldova, dar a fost prins la punctul de trecere al frontierei Oancea, de către polițiștii de frontieră și vameșii români. 

Foto: ITPF Iași

Potrivit Poliției de frontieră din România, tânărul era pasager într-un microbuz ce avea ca destinație Germania.

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, în urma căruia polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au descoperit ascunse, în bagajele personale ale tânărului, 19.800 de țigarete (990 pachete cu țigări), de proveniență R. Moldova. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare totală de 4.610 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancționat cu amendă în valoare de 5.000 lei”, se menționează într-un comunicat al Poliției de Frontieră din România.

Un caz similar a fost depistat și la punctul de trecere a frontierei Sculeni. Polițiștii de frontieră și vameșii români au găsit în mașina unui bărbat cu dublă cetățenie, a Republicii Moldova și a României, în vârstă de 58 de ani, 3.580 de țigarete (179 pachete cu țigări), de proveniență Republica Moldova și Duty Free.

Bărbatul, care se afla la volanul unui autoturism Opel Vectra, înmatriculat în Marea Britanie, a tăinuit țigările într-un loc special amenajat în zona filtrului de aer și a acumulatoruluimijlocului de transport. 

„Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor, în valoare de 1.665 lei, a autoturismului, în valoare de 13.400 lei, și sancţionarea contravenţională a bărbatuluilui cu amendă în valoare de 5.000 lei”, se meționează într-un comunicat al Poliției de Frontieră din România.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6490 0.8256%
USD USD 17.2186 0.1763%
RUB RUB 0.2592 0.8953%
RON RON 4.2251 0.9172%
UAH UAH 0.6206 0.6324%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile