




Serviciul Vamal anunță că 12.981 de autoturisme cu numere de înmatriculare străine au fost vămuite cu o reducere de 70% din cota accizei, de la 1 ianuarie 2017 - data intrării în vigoare a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, și până astăzi. Acestea au adus la bugetul de stat circa 305 milioane de lei, notează Bani.md.
Din numărul total de autovehicule vămuite în condițiile respectivei legi, 1.151 de autoturisme sunt cu numere de înmatriculare din unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender.
În acest context, Serviciul Vamal amintește că cetățenii care au viză de reședință în dreapta Nistrului nu vor mai putea circula cu automobile înregistrare în regiunea transnistreană, în caz contrar automobilele vor fi reținute.
Astfel, mașinile cu numere de înmatriculare străine, inclusiv transnistrene, pot fi înmatriculate în Republica Moldova cu o acciză de în mărime de 30% față de cea obișnuită, în perioada 1 ianuarie-1 aprilie anul curent.
Potrivit modificărilor legii, termenul maxim de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a unităților de transport cu numere de înmatriculare străine va constitui 180 de zile într-un interval de 12 luni consecutive.
![]() |
EUR | 20.1510 | -0.8170% |
![]() |
USD | 16.4773 | 0.3019% |
![]() |
RUB | 0.2653 | -1.3021% |
![]() |
RON | 4.3263 | -0.8230% |
![]() |
UAH | 0.6308 | 0.7024% |
Vezi si alte valute |
UPDATE Incendiul de pe strada Academiei din cartierul Telecentru a fost LOCALIZAT! (FOTO/VIDEO)
FOTO de la fața locului: Cum arată clădirea ”Lunedor” după incendiu
Sectorul public din Republica Moldova, vacanță de PATRU zile - 28 aprilie - 1 mai
Taximetrist, încătușat în preajma Gării de Nord din Chișinău. Ce s-a întâmplat
UPDATE Incendiul de pe strada Academiei din cartierul Telecentru a fost LOCALIZAT! (FOTO/VIDEO)
LIVE! Marea Adunare Centenară de la Chișinău, din 25 martie 2018
EXCLUSIV! Cine sunt cei trei diplomați ruși expulzați de autoritățile din R. Moldova