Logo Realitatea.md

Veste bună pentru elevi! Numărul orelor și al disciplinelor obligatorii în școli va fi redus. Mai mult, la unele ore nu se vor pune note

29 Decembrie 2017, 12:24 // Societate

Numărul orelor și al disciplinelor obligatorii în instituțiile de învățământ din țară va fi redus. Se preconizează ca la treapta liceală să fie reduse trei ore, ca numărul de discipline obligatorii să fie micșorat până la șase, iar numărul disciplinelor opționale, până la trei. Mai mult, la unele discipline școlare nu se vor mai pune note, iar la elevii din clasele primare nu vor mai avea teme pentru acasă. 

Foto simbol

Potrivit ministrei Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, deciziile în această privință au fost luate în urma evaluării curriculei naționale, efectuate de către 120 de experți naționali și a consultărilor publice, organizate în diverse regiuni ale țării. 

Astfel, se preconizeză ca la disciplinele Arta plastică, Educația fizică și Educația muzicală să nu se pună note, dar calificative. Potrivit ministrei Babuc, acest lucru îi va stimula pe elevi să-și dezvolte abilitățile și talentele pe care le au, să nu se complexeze, dacă nu reușesc la una dintre aceste discipline și, totodată, notele de la aceste obiecte să nu le afecteze mediile anuale. Mai mult, și la alte discipline va fi micșorat numărul de note, acordate de către profesori. Astfel, elevii nu vor fi notați zilnic, dar la o anumită perioadă, în urma unor evaluări. 

De asemenea, se vor modificări și la ora de diriginție, unde vor fi introduse module de dezoltare personală și orientare profesională. 

Elevii din clasele primare nu vor mai avea de făcut teme pentru acasă, iar la orele de Educație tehnologică vor studia robotică și informatică aplicată încă din clasele primare. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4396 0.5665%
USD USD 16.6856 0.1350%
RUB RUB 0.2626 0.1526%
RON RON 4.1765 0.6192%
UAH UAH 0.6314 0.1110%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile