Logo Realitatea.md

Vicepremierul Bălan, despre progresele în reglementarea transnistreană: „Am soluționat problema școlilor, diplomelor, plăcuțelor de înmatriculare, legăturilor telefonice”

26 Decembrie 2017, 07:45 // Politica

În contextul unui an roditor din punctul de vedere al progreselor de reglementare transnistreană, vicepremierul pentru reintegrare Gheorghe Bălan a enumerat succesele și a explicat beneficiile pe care le au acestea asupra cătățenilor atât din dreapta, cât și din stânga Nistrului. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Publika.md.

Foto: Комсомольская правда

„Am reuşit să identificăm o soluţie pe problematica şcolilor. Cele opt şcoli cu predare în grafie latină, în limba română, situate în regiunea transnistreană nu vor mai fi supuse unor abordări discriminatorii de către administraţia de facto din Tiraspol. Plăţile comunale vor fi făcute la acelaşi nivel ca şi la alte instituţii sociale sau educaţionale din regiunea transnistreană. De asemenea, ce ţine de plata chiriilor pentru spaţiile utilizate va fi redusă la un nivel simbolic. Putem să spunem că este o reducere considerabilă”, a declarat Gheorghe Bălan.

Acesta a subliniat că a fost identificată o soluţie care le asigura proprietarilor terenurilor agricole din raionul Dubăsari accesul la pământurile lor: „Începând din februarie, vor avea acces nestingherit, fără impedimente la pământurile lor şi vor putea demara lucrările de primăvara în condiţiile normale”.

Un alt subiect vizează restabilirea legăturii telefonice între cele două maluri ale Nistrului. 

„Acest lucru deja a demarat. Au fost deja contacte, întrevederi, consultări între agenţii economici. Sperăm ca în timpul apropiat acest dialog să materializeze prin restabilirea legăturii telefonice staţionare şi inclusiv mobile între cele două maluri, în interesul populaţiei”, a menționat vicepremierul.

Totodată, oficialul a vorbit despre acceptul din partea Tiraspolului privind introducere plăcuţelor de înmatriculare neutre pentru automobilele din stânga Nistrului care urmează a fi înregistrate oficial la organele constituţionale ale Republicii Moldova, apostilarea diplomelor eliberate de către Universitate din Tiraspol și redeschiderea podul între satele Gura Bâcului şi Bâcioc.

„Avem un lucru straniu cu acest pod. E strigător la cer că un pod să fie construit şi să nu fie utilizat de oameni. Acest lucru cu atât mai straniu arăta când locuitorii din satele Gura Bâcului şi Bâcioc, fiind la câteva sute de metrii unii de la alţii, erau nevoiţi să traverseze câteva zeci de kilometri, înconjurând aceasta zonă şi trecând prin alt punct de trecere a liniei administrative ca să ajungă unul la altul în ospeţie.
La momentul de faţă, putem să spune că populaţia nemijlocit a acestor localităţi, situate în jurul podului, beneficiază de acces direct unii la alţii. În perspectivă, acest drum va deveni şi un factor economic important pentru agenţii economici, pentru transportatori ca să poată primi beneficii de la aceasta circulaţie liberă”, a conchis Gheorghe Bălan. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.2560 -0.3002%
USD USD 16.4677 0.2435%
RUB RUB 0.2681 -0.2604%
RON RON 4.3476 -0.3347%
UAH UAH 0.6290 0.4151%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile