Logo Realitatea.md

(VIDEO) Mesajul de rămas bun al ambasadorului SUA, James Pettit: ”R. Moldova are un potențial enorm, iar oamenii merită ceva mai bun”

24 Septembrie 2018, 18:51 // Actualitate

Întrucât mandatul său în țara noastră a ajuns la final, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, James D. Pettit a ținut să mulțumească pentru timpul petrecut aici și să ureze toate cele bune cetățenilor moldoveni. 

Ambasadorul James Pettit a transmis un mesaj în limba română, în care a menționat despre experiențele plăcute pe care le-a avut în timpul mandatului său, subliniind totodată că țara noastră are un potențial enorm, iar cetățenii moldoveni merită o viață mai bună la ei acasă.

”Dragi prieteni, în curând plec din țară. Îmi amintesc foarte bine când am sosit la aeroport, unde erau colegi de la ambasadă, de la minister. Am avut experiențe foarte interesante în această țară, aș spune că probabil atunci când am acordat scrisorile de acreditare președintelui Timofti a fost interesant și deosebit pentru mine. Înainte de a veni în R. Moldova, am studiat limba română pe parcursul a cinci luni, îmi place mult această limbă frumoasă. Am continuat s-o învăț, pentru mine a fost important pentru a demonstra respectul pe care îl am față de poporul moldovean.   

Am rămas foarte impresionat că oamenii din Republica Moldova păstrează cultura și tradițiile într-un mod diferit decât în alte țări. Această dragoste și pasiune pentru muzica, cultura, istoria și limba vorbită este o realizare impresionantă. Mâncarea tradițională, precum sarmalele, plăcinta, mămăliga, sunt foarte delicioase și-mi va fi dor. Și vinul este deosebit. Sper ca în viitor, să găsim mai mult vin moldovenesc în SUA.

Eu cred că cetățenii moldoveni merită ceva mai bun în viață, un Guvern care să contribuie la îmbunătățirea vieții. Cred că Moldova are un potențial enorm și trebuie să dezvoltăm, să lucrăm împreună pentru a stabili o țară democratică și prosperă care să funcționeze bine. Sperăm ca în viitorul apropriat va deveni membră UE. După trei ani și opt luni de mandat, eu rămân cu o impresie foarte pozitivă și sper că am contribuit cu ceva acestei țări care va rămâne o parte a inimii mele. Doresc tuturor numai bine în această viață și în această țară. La revedere!”, a spus ambasadorul.

La final, James Pettit a recitat o poezie în limba română, autoarea căreia este o angajată a misiunii diplomatice americane:

”Tot ce-i mai dulce şi frumos
Păstrez în inimă spunând
În grai magnific şi duios
Moldova. Codru. Soare. Cânt”. 

Amintim că James Pettit și-a început activitatea în Republica Moldova în luna ianuarie 2015. Succesorul său, Derek J. Hogan, va sosi în Republica Moldova în cursul lunii octombrie.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4970 -0.7549%
USD USD 17.2769 0.0585%
RUB RUB 0.2598 0.0000%
RON RON 4.1882 -0.7959%
UAH UAH 0.6195 -0.2576%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile