Logo Realitatea.md

(VIDEO) Messi și-a fracturat mâna dreaptă. Argentinianul va pierde El Clasico și alte patru meciuri

22 Octombrie 2018, 08:48 // SPORT

Lionel Messi a suferit, sâmbătă, o fractură la osul radius al antebraţului drept, în meciul pe care echipa sa, FC Barcelona, l-a câştigat, pe teren propriu, cu FC Sevilla, scor 4-2, în etapa a IX-a a campionatului spaniol, LaLiga, transmite News.ro.

Foto: sputniknews.com

FC Barcelona a anunţat că argentinianul va fi indisponibil trei săptămâni, urmând a pierde, astfel, derbiul de pe teren propriu cu Real Madrid, din 28 octombrie, dar şi „dubla” cu Inter Milano, din 24 octombrie şi 6 noiembrie, întâlnirea din campionat cu Rayo Vallecano, din 3 noiembrie, şi cea cu Betis Sevilla, din 11 noiembrie, acestea două tot în campionat.

Barcelona mai are un meci în această perioadă, în Cupa Spaniei, cu Cultural Leonesa din liga a treia, în 31 octombrie, dar probabil Messi ar fi fost menajat în această partidă.

Sâmbătă, Messi a căzut pe mâna sa dreaptă după un duel pentru balon cu Franco Vazquez, în minutul 15. Vedeta Barcelonei a mai jucat cu un bandaj la mână până în minutul 26, când a fost înlocuit cu Dembele.

Până la accidentare, Mesi a marcat golul de 2-0, în mintul 12, şi a pasat decisiv la prima reuşită a echipei sale, în minutul 2, când a înscris Coutinho.

Citeste tot despre: fotbal, fractură, Messi, sport
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5735 0.9662%
USD USD 17.1194 0.0649%
RUB RUB 0.2610 0.8891%
RON RON 4.1943 0.9288%
UAH UAH 0.6167 0.2112%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile