Logo Realitatea.md

Vindeau ecstasy prin Chișinău cu până la 350 de lei per pastilă. Doi dealeri, încătușați (VIDEO)

19 Iulie 2018, 20:12 // Societate

Două persoane cu vârste cuprinse între 23 și 25 de ani, domiciliați în municipiul Chișinău, membri ai unui grup infracțional, au fost reținute fiind suspectate de contrabandă și comercializarea drogurilor în proporții deosebit de mari.

Timp de o lună de documentare, ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în conlucrare cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Rîșcani, au stabilit că suspecții comercializau pastile ecstasy pe teritoriul mun. Chișinău.

Capul grupării este anunțat în urmărire penală de către organele de drept ale Republicii Moldova. La moment, se cunoaște că se ascunde pe teritoriul Germaniei. Acesta transmitea pastilele ecstasy din Germania pe teritoriul Republicii Moldova, prin intermediul coletelor sau a altor metode care urmează să fie stabilite.  

Ulterior, drogurile erau preluate de alte persoane, fiind comercializate consumatorilor finali. În perioada lunilor iunie-iulie 2018, polițiștii au efectuat achiziții de control la mai mulți distribuitori de droguri, iar rezultatul măsurilor speciale de investigații a dus la identificarea locului de depozitare a drogurilor și persoanei care este responsabilă de repartizarea acestora dilerilor.

Astfel, s-a reușit scoaterea din circuitul ilegal 650 pastile ecstasy, care erau comercializate la prețul 300-350 lei per pastilă. Valoarea totală a drogurilor sechestrate se estimează la 200 000 lei.

În continuare se întreprind măsuri în privința altor persoane care au tangență la caz, pentru destructurarea grupului infracțional. Suspecții se află în arest preventiv. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă pedeapsă de la 7 la 15 ani privațiune de libertate.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3167 0.6786%
USD USD 17.8504 0.4417%
RUB RUB 0.2734 -1.8665%
RON RON 4.0200 0.3294%
UAH UAH 0.7286 -0.0960%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile