Logo Realitatea.md

Vladimir Putin şi Donald Trump au convenit să continue lupta împotriva reţelei Stat Islamic în Siria până la înfrângerea completă

11 Noiembrie 2017, 18:00 // În lume

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american, Donald Trump, au convenit să continue eforturile comune de combatere a Stat Islamic în Siria până la înfrângerea completă a reţelei teroriste, a anunţat Kremlinul, scrie Mediafax.

Cei doi şefi de stat şi-au confirmat angajamentul faţă de suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Siriei, cerând tuturor părţilor implicate în conflictul sirian să participe în mod activ la procesul de pace de la Geneva, potrivit unui comunicat comun aprobat de cei doi preşedinţi în cursul summitului organizaţiei pentru Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC), în Vietnam.

Moscova şi Washingtonul au căzut de acord şi asupra faptului că nu există o soluţie militară la conflictul sirian, potrivit textului comunicatului comun publicat pe pagina electronică a Kremlinului.

Conform unei înregistrări video, Trump şi Putin s-au salutat reciproc, în mod formal, înainte de începerea galei summitului APEC, de la Da Nang, Vietnam.

Putin şi Trump s-au întâlnit pentru prima oară, faţă în faţă, în iulie, cu ocazia summitului G20 de la Hamburg, unde au discutat despre acuzaţiile aduse Rusiei în cazul alegerilor prezidenţiale americane din 2016.

Citeste tot despre: acord comun, Donald Trump, Vladimir Putin
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5157 -0.8089%
USD USD 17.4558 -0.6138%
RUB RUB 0.2969 0.2702%
RON RON 4.4112 -0.9031%
UAH UAH 0.6539 -1.4023%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile