Logo Realitatea.md

Zika Ivanschi, secretarul Organizației de Femei a PDM, riscă sancțiuni disciplinare dure pentru declarații sexiste în adresa Maiei Sandu

28 Martie 2016, 07:25 // Politica

O declarație pe rețeaua de socializare Facebook a Secretarului Organizaţiei de Femei a PDM, Zinaida Ivanschi, considerată drept sexistă, a trezit discuții aprinse pe Internet, obligând conducerea Partidului Democrat să iasă la rampă cu declarații dezaprobatoare. Asta după ce, secretarul democrat a declarat cu referire la fostul ministru al Educației Maia Sandu că „în vecii vecilor nu aș vota o Femeie-sterilă”.

foto: facebook.com/zinaida.ivanschi

Totul a început de la comentariul lăsat de Zika Ivanschi, cum se regăsește pe Facebook Secretarul Organizației de Femei a PDM la o pagină care o propunea la președinție pe Maia Sandu, fostul ministru al Educației. „În vecii vecilor nu aș vota o Femeie-sterilă! Să-și încheie o familie, apoi să îndrăznească să conducă o țară. Ordine în Suflet, Ordine în Familie, apoi Ordine în Țară!”, a scris Zika Ivanschi pe rețeaua de socializare.

„Nu a fost capabilă să conducă un minister! Ce va face cu ȚARA? Va instala camere de luat vederi și la WC?” a mai adăugat aceasta după ce mai mulți internauți i-au reproșat declarația sexistă.

Incidentul a ajuns în mass-media, iar astfel, președintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, și vicepreședinte democrat Andian Candu, președintele al Parlamentului, au fost nevoiți să reacționeze condamnând declarațiile colegei lor.

„Regret asemenea forme de exprimare și de polemică la nivel politic și la nivel social, indiferent de faptul că e în discuția televizată, pe rețelele de socializare sau în viața de zi cu zi. Asemenea manieră de exprimare este inadmisibilă într-o societatea civilizată”, se menționează în reacția lui Marian Lupu.

„Regretăm modul de exprimare pe care l-a avut colega noastră Zika Ivanschi în adresa Doamnei Maia Sandu. Această declarație nu reprezintă viziunea membrilor PDM și nu este poziția Partidului Democrat din Moldova. PDM este o formațiune politică ce se bazează pe principii de toleranță, respect, egalitate și dreptate”, menționează, la rândul său, președintele Parlamentului.

Mai mult. Atât Lupu, cât și Candu, susțin în unison că opinia a fost „strict personală”, „mai degrabă o exprimare eronată decât o părere” și „nu corespunde sub nicio formă cu poziția oficială a Partidului Democrat din Moldova”. Totodată, cei doi susțin că PD promovează femeile în funcții decizionale, iar dovadă sunt „femeile care au fost, sunt și vor fi înaintate la funcția de miniștri, președinți de raioane”, exemplu fiind „fracțiunea parlamentară a Partidului Democrat din Moldova, care este cea mai reprezentativă din acest punct de vedere”.

„Îmi cer scuze pentru asemenea comportament a colegilor de partid și țin să menționez că în privința persoanei vor fi luate măsuri prevăzute de documentele statutare, vor fi aplicate sancțiuni disciplinare dure, iar repetarea unor asemenea forme de exprimare și de comportament, care depășesc normele interne de partid și cele de bun-simț, pot avea drept consecință și excluderea persoanelor din rândurile Partidului Democrat din Moldova”, a mai menționat Marian Lupu.

Comentariul Secretarului Organizației de Femei a PDM a fost șters de pe Facebook, iar Zika Ivanshi a revenit la prenumele Zinaida.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.2205 0.6060%
USD USD 17.8792 0.6151%
RUB RUB 0.2800 1.1926%
RON RON 4.2457 0.5876%
UAH UAH 0.6701 0.9795%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile