Logo Realitatea.md

„Camionul morții”: Guvernul din Vietnam nu va acoperi cheltuielile pentru repatrierea celor 39 de victime

19 Noiembrie 2019, 10:08 // În lume

Familiile celor 39 de cetăţeni vietnamezi, găsiţi morţi luna trecută într-un camion frigorific în Marea Britanie, sunt puse în situația în care să acopere costurile legate de repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale victimelor.

Terifiant! 39 de oameni, găsiți morți în remorca unui TIR, lângă Londra. A intrat în Regat din Bulgaria

Potrivit Agerpres, Bui Huy Cuong, vicepreşedintele Comitetului Poporului din provincia Ha Tinh, unde trăiesc familiile a zece dintre victime, a declarat că decizia guvernului ţării sale este clară.

'După ce am primit informaţii oficiale de la departamentul de relaţii externe (al provinciei), guvernul districtual a lucrat împreună cu autorităţile locale luni şi le-a cerut să informeze familiile că guvernele din Marea Britanie şi Vietnam nu vor plăti costurile', a declarat Cuong.

'Autorităţile locale vor discuta cu familiile şi le vor cere să facă o alegere. Noi îi putem ajuta doar să transporte cenuşa sau cadavrele de la aeroport acasă', a adăugat el.

Nguyen Dinh Gia, al cărui fiu Nguyen Dinh Luong se află printre victime, a declarat pentru agenţia dpa că decizia guvernului i-a provocat multă durere şi tristeţe. 'Dacă guvernul nu acoperă costurile, nu avem de ales decât să plătim noi înşine. Nu avem niciun ban în acest moment', a spus tatăl.

Informaţii vehiculate săptămâna trecută au lăsat se înţeleagă că întârzierea repatrierii trupurilor celor decedaţi se datorează confuziei legate de cine va suporta costurile aferente - familiile ori guvernul britanic sau vietnamez.

39 de persoane - 31 de bărbaţi şi o femeie - au fost găsite decedate într-un parc industrial în apropiere de Londra, într-un camion frigorific al cărui container sosise de la Zeebrugge, Belgia. Poliţia britanică a declarat iniţial că victimele erau cetăţeni chinezi, dar acestea au fost identificate ulterior ca fiind de origine vietnameză.

Sute de vietnamezi sunt traficaţi în Marea Britanie în fiecare an, potrivit ECPAT, o asociaţie neguvernamentală care luptă împotriva traficului de persoane.

CITEȘTE ȘI:

Marea Britanie: Johnson se declară „şocat” de descoperirea a 39 de cadavre într-un camion

Șoferul camionului cu 39 de cadavre a fost acuzat de omor. Un alt suspect a fost reținut la Dublin

Camionul morții: Doi vietnamezi care au lucrat în România ar putea fi printre victime

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3318 -0.2770%
USD USD 17.4278 -0.2861%
RUB RUB 0.2735 -0.0731%
RON RON 4.0444 -0.3278%
UAH UAH 0.7347 0.2456%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile