Logo Realitatea.md

„Există premise structurale ca cele întâmplate la Capitoliul SUA să se repete”

12 Ianuarie 2021, 16:09 // Opinii si editoriale

„Există premise structurale ca cele întâmplate la 6 ianuarie la Capitoliul din SUA să se repete”, a declarat Dionis Cenușa, politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, Germania, la dezbaterea publică: „Ce se întâmplă în America? Ce se va întâmpla în lume?”, organizate de Agenția de presă IPN.

„Avem o lovitură de stat eșuată și o tentativă de insurecție, care va fi crucială pentru viitorul carierei politice a lui Donald Trump, președintele în exercițiu al SUA. Ceea ce se întâmplă în SUA dictează cumva tonul democrației la nivel global. Asaltul Capitoliului a transmis semnale alarmante pentru celelalte democrații”, a menționat Dionis Cenușă.

„La 20 ianuarie, când va avea loc inaugurarea oficială a lui Joe Biden, deja sunt planificate proteste noi, care s-ar putea ridica la zeci sau sute de mii de persoane, organizate de aceiași susținători ai lui Trump, care vor să discrediteze în continuare ideea că alegerile au fost valide și că victoria lui Trump este una binemeritată și conform legislației. Vorbim despre continuitatea procesului de nerecunoaștere a rezultatelor de către o bună parte a politicienilor republicani, care sunt susținuți, la fel, de către votanții republicani. Conform sondajelor de după alegeri, peste jumătate dintre votanții republicani erau de acord cu marea minciună, promovată de Donald Trump, că alegerile au fost falsificate. Deci, vorbim atât despre manipularea opiniei publice, care la moment servește intereselor politice ale lui Trump, cât și despre configurația politică în general, care îl favorizează pe Trump ca cel mai popular președinte al SUA din partea taberei republicane”, a relevat politologul.

Referindu-se la rolul rețelelor sociale în alegerile prezidențiale din SUA, Dionis Cenușă a subliniat că „multe societăți au grupuri largi de populație cu gândire conservativă, chiar dacă SUA este unul dintre cele mai democratice state de pe glob, de aceea modalitatea de a influența asemenea grupuri de electorat este destul de simplă, prin utilizarea anumitor simboluri. Donald Trump a pedalat ideea supremației albilor, a inferiorității femeii și multe alte mesaje discriminatorii vizavi de diverse categorii sociale. Atunci când Trump a început să-și utilizeze la maxim contul său de pe Twitter, el știa că va ajunge la ochiul și la inima multor americani. La moment, contul lui Trump de pe Twitter are 88 mln. de urmăritori, și el a fost votat de 74 de mln. de cetățeni americani. Deci, majoritatea absolută a urmăritorilor de pe Twitter l-au votat. Dacă Donald Trump este lăsat să continue să lanseze mesaje de incitare la ură, dezordini în masă, prin rețele de socializare, la 20 ianuarie protestele s-ar putea intensifica. Prin urmare, decizia Twitter și Facebook de a-i bloca contul, sunt, într-o oarecare măsură, justificate”, a opinat el.

La întrebarea cum evenimentele din 6 ianuarie din SUA vor influența democrația în țările lumii, Dionis Cenușă a spus că SUA reprezintă un punct de referință foarte important pentru alte societăți democratice. „În 2016, când Trump a câștigat alegerile prezidențiale prin minciună, dezinformare, manipulare, aceste tipuri de tehnici politice și de comunicare au pătruns în multe alte societăți în lume, cele democratice, dar și mai puțin democratice, inclusiv Republica Moldova. Dacă liderii politici din SUA își permit un discurs plin de dezinformare, de ce să nu facem și noi? Nu vom fi penalizați, din contra, populația ne va vota. Trebuie să recunoaștem că Brexit-ul, adică plecarea Marii Britanii din UE, la fel este un efect al președinției lui Trump. Ceea ce s-a întâmplat la 6 ianuarie la Capitoliu poate avea efecte în diferite cicluri electorale din diferite țări, în special în cele din UE. De aceea cred că ar trebui să existe o coalizare a sistemelor democratice din lume, în baza parteneriatului transatlantic, dintre SUA și UE, pentru salvarea democrațiilor”, a subliniat cercetătorul.

Referindu-se la așteptările în relațiile moldo-americane de pe viitor, Dionis Cenușă a opinat că foarte multe se vor decide în funcție de cine va vorbi din numele Republicii Moldova, cine ne reprezintă la Washington, cât de eficientă este politica Republicii Moldova în general, dacă avem priorități, legate de dialogul cu Moscova sau nu. „Cu cât mai mult se înrăutățește relația cu Moscova, cu atât mai prolifică este această relație cu Occidentul și cu SUA. Depinde foarte mult de pregătirea actorilor din domeniul politicii externe de la Chișinău, cine sunt consilierii președintelui Maia Sandu în politica externă, cât de multă experiență au aceștia, inclusiv cum se poartă cu alți aliați ai SUA din regiune. Și România este un alt aliat al SUA, alături de Ucraina”, a menționat politologul.

Dezbaterea publică „Ce se întâmplă în America? Ce se va întâmpla în lume?” este cea de-a 166-a ediție din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Citeste tot despre: Capitoliul SUA, dionis cenusa
  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.2947 0.4841%
USD USD 17.4849 0.1879%
RUB RUB 0.2335 -1.2267%
RON RON 4.3687 0.4853%
UAH UAH 0.6207 0.6486%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile