Logo Realitatea.md

„Moldovagaz” explică de ce „prețul gazelor în Europa este de trei ori mai mic decât cel plătit în Republica Moldova”

25 Mai 2020, 13:50 // Economie

Pieței gazelor naturale de tip spot îi sunt inerente fluctuații sezoniere pronunțate și anume vara cotațiile acesteia se ieftinesc, pe când iarna se scumpesc. Mai mult, cotațiile la zi nu includ cheltuielile de transport la cumpărător, care deseori sunt nu doar comparabile, dar și le depășesc. Asta se explică într-un comunicat de presă emis de „Moldovagaz”, după ce s-a scris că prețul gazelor în Europa este trei ori mai mic decât cel plătit în Republica Moldova.

„În acest context mai potrivită și corectă ar fi compararea prețurilor medii anuale de achiziție. Potrivit rezultatelor anului 2019, pe baza contractului de lunga durată cu „Gazprom" acestea au constituit cca 233 dolari SUA pentru o mie de metri cubi la intrare în Moldova. În cazul pieței de tip spot, cu luarea în calcul a cheltuielilor de transport până la hotarul țării, prețurile medii au fi depășit 246 dolari pentru o mie de metri cubi. Drept urmare, pe baza consumului său anual Republica Moldova ar fi nevoită să achite cca 14 milioane de dolari SUA în plus. Estimările preliminare demonstrează că situația va fi similară și spre finele anului 2020.

În cazul pieței de tip spot se aplică principiul „take or pay", precum și obligațiunea plăților în avans, ceea ce nu este prevăzut în contractul de lunga durată cu „Gazprom". Totodată achizițiile de pe piața de tip spot presupun și cheltuieli suplimentare pentru balansarea sistemului, precum și flexibilitatea zilnică și cea sezonieră”, scrie în comunicat.

Potrivit prognozelor preliminare, prețul de achiziție a gazelor naturale pentru Republica Moldova va scădea treptat și va constitui în trimestrul IV cca 100 dolari SUA la intrare în țară. Astfel vor apărea premise financiare pentru diminuarea tarifului final pentru consumatori, care este aprobat de către Agenția Națională de Reglementare Energetică anume pe bază prețului de achiziție mediu anual.  

SA „Moldovagaz” monitorizează atent situația pe piețele bursiere și vine cu asigurările, potrivit cărora reieșind din prețurile medii anuale de achiziție consumatorul final de gaze naturale nu va avea de suportat cheltuieli suplimentare.

Amintim că Mold-street.com a scris că „prețul spot la gazele naturale pe piața europeană a ajuns la doar 34-45 de dolari pentru o mie de metri cubi, în timp ce la noi se achită un pre de apropae de trei ori mai mare pentru gazele livrate de Gazprom”. Analiza integrală poate fi citită în articolul surse citate pe acest link.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4388 0.2315%
USD USD 17.0958 -0.4391%
RUB RUB 0.2407 -0.3313%
RON RON 4.0135 0.2047%
UAH UAH 0.6302 -1.0364%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile