Logo Realitatea.md

(FOTO) Indonezia: Șase persoane au fost ucise în confruntări care au avut loc după anunţarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale

22 Mai 2019, 10:33 // În lume

Şase persoane au fost ucise în Jakarta în confruntări care au avut loc miercuri dimineaţa între susţinători ai opoziţiei şi poliţie, după anunţarea în ajun a rezultatelor oficiale ale alegerilor prezidenţiale din Indonezia care i-au dat câştig de cauză preşedintelui în exerciţiu Joko Widodo.

Aproximativ 20 de protestatari au fost arestaţi, potrivit poliţiei, care a indicat că verifică informaţii potrivit cărora o persoană a fost împuşcată mortal în timpul ciocnirilor.

"Încă verificăm, dar trebuie să reafirm că poliţiştii nu folosesc gloanţe reale", a declarat Dedi Prasetyo, purtător de cuvânt al poliţiei indoneziene.

Un alt purtător de cuvânt al poliţiei, Muhammad Iqbal, a declarat că, "în controlarea protestului, poliţia nu a fost echipată cu muniţie reală de la început"". "Dacă cineva a folosit muniţie reală, atunci nu a fost din rândurile personalului poliţiei", a insistat el, care a adăugat că protestele nu au fost spontane, ci "la cerere". Iqbal nu a precizat cine s-ar fi aflat în spatele protestelor, potrivit viziunii poliţiei.

Forţele de intervenţie au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii care au aruncat cu pietre şi artificii către poliţie.

Unii manifestanţi au incendiat standuri cu produse şi mai multe vehicule au fost arse. Un comandant al forţelor speciale a fost reţinut pentru că a încercat să ofere arme protestatarilor, a anunţat anterior guvernul indonezian.

O gară importantă care deserveşte centrul oraşului a fost închisă precum şi mai multe drumuri care duc spre Comisia Electorală şi Centrul de monitorizare electorală.

De asemenea, au fost închise centre comerciale, întreprinderi şi şcoli. Peste 30.000 de forţe de ordine au fost desfăşurate în capitala Indoneziei în aşteptarea anunţării rezultatelor alegerilor prezidenţiale, puternic contestate.

Comisia electorală indoneziană a anunţat că Joko Widodo este câştigătorul alegerilor cu 55,5% din voturi, în timp ce adversarul său, fostul general Prabowo Subianto, a obţinut 44%. Dar acesta pune sub semnul întrebării numărarea voturilor şi consideră că alegerile au fost fraudate, acuzaţii care nu au fost confirmate de organismul indonezian de supervizare electorală sau de observatori independenţi.

Prabowo Subianto le-a cerut susţinătorilor săi să-şi menţină calmul şi intenţionează să conteste alegerile la Curtea Constituţională.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7388 0.7427%
USD USD 18.2039 -0.0533%
RUB RUB 0.2894 0.5559%
RON RON 4.3952 0.9439%
UAH UAH 0.6967 0.7957%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile