Logo Realitatea.md

(FOTO/VIDEO) Contrabandă cu țigări de peste trei milioane de lei, depistată la nord. Trei persoane au fost reținute

08 August 2019, 12:48 // Societate

Un grup criminal specializat în contrabandă cu ţigări în proporţii deosebit de mari a fost anihilat în cadrul unei operațiuni de amploare efectuată de procurorii din cadrul oficiul Nord al PCCOCS în comun cu Direcția Investigații Speciale a IGP al MAI. Potrivit materialelor cauzei penale, din gruparea criminală făceau parte cetățeni ai Republicii Moldova, originari din raionul Edineț și cetățeni ai României. Țigările de contrabandă erau introduse în țară prin eludarea controlul vamal al țării noastre.

Embed:

Grupul criminal organizat aveau un plan bine determinat de activitate infracțională. Aceștia desemnau membrii responsabili de aprovizionare, împachetare și transportare a produseleor din tutun.

Prin schema creată, aceștia au trecut peste frontiera de stat a Republicii Moldova cu România și peste apele râului Prut, țigări cu marca de acciz a Republicii Moldova în valoare de peste 3.200.000 lei.

În cadrul operaţiunii desfășurate de către procurorii PCCOCS în comun cu ofițerii INI, la 01 august curent, pe malul stâng a râului Prut, în preajma satului Şireuţi din raionul Briceni, a fost prevenită infracţiunea de contrabandă cu ţigări în proporţii deosebit de mari. 

Gruparea specializată în contrabandă cu ţigări ce erau trecute spre România prin „linia verde”, activa pe teritoriul țării noastre.

În cadrul unei intervenții în flagrant, oamenii legii au depistat și ridicat 80.000 de pachete cu ţigări de marca „Ritm Classic”, cu acciz al Republicii Moldova, două bărci gonflabile de model „Aqua Storm”, lanterne, staţii radio, binoclu, mijloace de transport utilizate în transportarea mărfurilor. 

Pentru reţinerea persoanelor implicate care nu s-au supus somaţiilor legale, ofiţerii au tras mai multe focuri de arma în aer.

Totopdată, în diferite localităţi ale raionului Edineț au fost efectuate simultan 11 percheziţii în locuinţele, depozitele şi autoturismele persoanelor implicate în schema infracţională. 

În urma perchezițiilor au fost ridicate accesorii de la stațiile radio, saci de dimensiuni mari care erau folosiți pentru ambalarea țigaretelor, binocluri, benzi adezive, înscrisuri de ciornă şi alte obiecte.

În rezultatul operaţiunii, au fost reținute trei persoane pentru 72 de ore, inclusiv organizatori, cît și șeful sectorului Poliției de Frontieră a IGPF al MAI. 

Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare pe un termen de la 3 la 10 ani.

Citeste tot despre: contrabandă cu țigări, INI, PCCOCS, tigari
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4833 -0.3029%
USD USD 17.3920 -0.6058%
RUB RUB 0.2515 -1.3339%
RON RON 4.0272 -0.1908%
UAH UAH 0.6518 -0.1991%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile