

Câțiva pescari de la Holercani au avut parte de o zi cu ghinion. În timp ce pescuiau pe lacul de acumulare Dubăsari, s-au pomenit cu inspectorii Serviciului Piscicol lângă ei. Aceștia au efectuat azi o razie în urma unei sesizări din partea unui pescar, precum că în apropierea localității Holercani a fost depistată o plasă instalată de braconieri.
Inspectorii au depistat persoane care instalau în același loc o altă plasă. Pescarii au fost amendați conform art. 114 (1), al Codului Contravențional, iar plasele le-au fost ridicate.
Totodată, au fost depistate alte 3 persoane contraveniente care pescuiau în loc interzis și cărora le-au fost aplicate amenzi a câte 400 lei fiecăruia și calculat prejudiciul în mărime de 480 lei, suma totală a amenzilor aplicate fiind de 1600 lei.
Pe lacul de acumulare Dubăsari, de la baraj și până la satul Oxentea (km 380) este interzis pescuitul pe tot parcursul anului conform art. 40, lit. j al legii nr. 149 din 08.06.2006 privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura.
Serviciul Piscicol îndeamnă cetățenii care doresc să pescuiască legal, să procure permise de pescuit, iar cei care sunt martori ai acțiunilor de braconaj piscicol, să contacteze inspectorii din teritoriu sau la linia fierbinte 078803303.
![]() |
EUR | 21.0773 | -0.1644% |
![]() |
USD | 17.5169 | 0.4496% |
![]() |
RUB | 0.2376 | 1.8868% |
![]() |
RON | 4.3227 | -0.1732% |
![]() |
UAH | 0.6272 | 0.5450% |
Vezi si alte valute |
Răspunsul Președinției la acuzațiile lui Dodon legate de „Sputnik V”
Președintele Maia Sandu susține declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate
Cine minte, Dodon sau Durleșteanu? Declarații care se contrazic referitor la candidatura PSRM
Zinaida Greceanîi, în taină în vizită la Moscova, la invitația Ambasadei R. Moldova în Rusia
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Au votat în prima lectură! Vor depune jurământul la inițiativa lui Dodon
Ultima oră! Starea de urgență în sănătate publică, prelungită cu două luni