Logo Realitatea.md

(VIDEO) Majoritatea parlamentară pe înțelesul tuturor! Candu: O mașină pe care poți să o împingi, dar tot ai nevoie de roți, motor și uși

25 Aprilie 2019, 13:14 // Politica

După ce Blocul politic ACUM a declarat în nenumărate rânduri că Parlamentul Republicii Moldova nu are nevoie de o majoritate parlamentară pentru a fi funcțional și vota legi, Andrian Candu, președinte al Parlamentului în perioada 2015-2019, a adus mai multe argumente și exemple de ce Legislativul nu poate activa așa cum își doresc cei din PAS și PPDA. Astfel, potrivit oficalului, "în toate scenariile sau tot ce îți propui să faci în Parlament, trebuie să ai majoritate. Poți să o numești altfel, poți să o numești coaliție temporară, poți să o numești coaliție permanentă, poți să o numești majoritate parlamentară, dar trebuie să ai acești deputați în număr de cel puțin 51 care să ia deciziile".

"Pentru ca instituția Parlamentară să fie funcțională, trebuie să aibă un anumit număr de voturi ca să poți să iei decizii în Parlament. La ședința de constituire a Parlamentului, care a fost întreruptă în prima sa ședință, se formează majoritatea parlamentară și se declară care este opoziția. Acest lucru este prevăzut de lege. Pentru ca să fie funcțional Parlamentul, trebuie să ai conducere a Parlamentului, adică președintele Parlamentului și vicepreședinții Parlamentului. Dacă nu ai președintele Parlamentului, nu poți să ai vicepreședinți, deoarece președintele este cel care propune candidaturile la vicepreședinți. Trebuie să ai biroul permanent al Parlamentului - singurul organ de lucru al Parlamentului care propune ordinea de zi ca să ajungă unele subiecte să fie examinate în Parlament. Foarte mult s-a vehiculat, de exemplu, opoziția, cei de la ACUM spuneau ca să ne întrunim în ședință și să votăm 1,2,3,4. Pentru ca să ajungi să votezi, trebuie să ai o agendă, o ordine de zi. Subiectele respective trebuie să ajungă pe ordinea de zi. Subiectele sunt propuse pe ordinea de zi de un organ de lucru al Parlamentului care se numește Biroul Permanent, acesta este condus de președintele Parlamentului. Deci, toate sunt legate una de alta și fiecare pas presupune o anumită consecutivitate. Inițial, se alege președintele Parlamentului, se constituie Biroul permanent la Parlamentului, Biroul este cel care stabilește ordinea de zi și competențele, inclusiv a președintelui și vicepreședintelui. Se formează comisiile permanente, comisiile de lucru fiind că orice subiect dacă vrei să-l discuți în plenul Parlamentului trebuie să treacă prin comisiile parlamentare, iar o comisie de specialitate pregătește raportul ca acel subiect să fie examinat.

Ca să dăm o explicație pe înțelesul tuturor, imaginați-vă că aveți o mașină. Acel autovehicul ca să meargă, poți să-l împingi, dar până la urmă și ca să-l împingi, acesta trebuie să aibă roți, motor, uși. Respectiv, instituția Parlamentară ca să fie funcțională trebuie să aibă conducerea parlamentului, Biroul Permanent, Comisiile Parlamentare. Și pentru ca să alegi toate acestea, trebuie să ai un număr de voturi, o majoritate. De exemplu, președintele Parlamentului se alege cu 51 de voturi prin vot secret. Ca să ai aceste 51 de voturi  trebuie să ai partide care se înțeleg să aibă aceste 51 de voturi și asta înseamnă majoritatea. Plus, pe lângă organele de lucru și conducerea parlamentului, când vrei să votezi alte decizii în Parlament, la fel, trebuie să ai un număr de voturi, trebuie să ai o majoritate simplă sau iarăși o majoritate absolută, adică de 51 de voturi. În toate scenariile sau tot ce îți propui să faci în Parlament, trebuie să ai majoritate. Poți să o numești altfel, poți să o numești coaliție temporară, poți să o numești coaliție permanentă, poți să o numești majoritate parlamentară, dar trebuie să ai acești deputați în număr de cel puțin 51 care să ia deciziile în primul rând de conducerea parlamentului, de Biroul Permanent și comisiile permanente care să înceapă să lucreze ca Parlamentul să poată să genereze decizii. Și dacă nu le ai toate acestea, atunci Parlamentul este nefuncțional. Și dacă Parlamentul este nefuncțional pe o perioadă de trei luni de zile de la validarea mandatelor, adică de la 9 martie până în 9 iunie, atunci deja apar circumstanțele de dizolvare a Parlamentului și stabilirea și organizarea ulterior alegerilor parlamentare anticipate", a declarat Andrian Candu în cadrul unui interviu acordat pentru Realitatea.md

Citește și:

(INTERVIU VIDEO) Andrian Candu: Dacă cineva visează că eventualele alegeri anticipate se vor organiza pe un alt sistem decât mixt, greșește foarte amarnic

PSRM, răspuns pentru ACUM: Nu vedem sensul creării grupelor de lucru și continuarea discuțiilor sterile care au mai avut loc în trecut

Comentariul PDM cu privire la poziția ACUM: Asistăm în aceste zile la acțiunile și mesajele confuze ale unor partide privind viitorul țării

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4600 -0.3074%
USD USD 17.6228 -0.0952%
RUB RUB 0.2762 0.3999%
RON RON 4.1020 -0.3547%
UAH UAH 0.7218 0.5573%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile