Logo Realitatea.md

(VIDEO) Premierul României, la Chișinău: Reformele implementate de Guvernul Republicii Moldova progresează. Aceasta o confirmă debursarea primei tranșe a împrumutului

25 August 2016, 12:20 // Politica

Obiectivul României pentru această perioadă este susținerea reformele de care Republica Moldova are nevoie pentru a asigura prosperitate și dezvoltare țării și să vedem că lucrurile progresează. Declarația a fost făcută astăzi de către prim-ministrul României, Dacian Cioloș, aflat într-o vizită oficială la Chișinău, în cadrul unei întrevederi cu premierul Republicii Moldova, Pavel Filip.

Premierul Dacian Cioloș a confirmat că România rămâne fidelă sprijinului Republicii Moldova, în primul rând pentru a asigura prosperitate cetățenilor acestei țări, pentru a consolida democrația și a susține parcursul european.

„Obiectivul nostru pentru această perioadă este să susținem reformele de care Republica Moldova are nevoie pentru a asigura prosperitate și dezvoltare și să vedem că lucrurile progresează. Consider că este importantă stabilitatea în următoarea perioadă, ținând cont că veți avea o campanie electorală pentru alegerile prezidențiale. Dar este important ca reformele care au fost începute să continuie și din acest punct de vedere Guvernul României va acorda tot sprijinul Republicii Moldova. Acele măsuri pe care Guvernul României le-a legat de prima tranșă a acestui împrumut pentru Republica Moldova, nu au fost niște condiționalități puse de cineva care dă altcuiva care cere. Au fost niște măsuri care au rezultat și din problemele care au fost ridicate de oamenii care erau în stradă acum câteva luni la Chișinău și din nevoia de a progresa pe anumite pe diferite domenii importante: economic, bancar, financiar, reforma justiției. Iar acest împrumut pe care l-am făcut a fost pentru a deschide calea finațărilor externe și din alte surse, inclusiv FMI, Comisia Europeană. Faptul că astăzi suntem în situația că banii din prima tranșă sunt pe contul Guvernului RM și că este pe cale de a încheia un Acord cu FMI, demonstrează că reformele au progresat în mod evident. Fapt confirmat și de Comisarul European, Johannes Hann”, a menționat Cioloș.

Potrivit lui, România va continua implementarea și dezvoltarea programelor care au arătat rezultate până în prezent, cum ar fi finanțarea grădiniților în Republica Moldova.

„Și în acest an oferim pentru acest program 3 milioane de euro pentru a îmbunătăți condițiile de viață și de învățatură în circa 80 de grădinițe. Totodată, continuăm programul de achiziții a microbuzelor pentru transportul elevilor la școli. Am lansat licitația pentru 100 de microbuze care în perioada imediat următoare vor ajunge în Republica Moldova. Însă, vrem să intensificăm colaborare nu doar cu Guvernul RM, ci și autoritățile publice locale pentru a finanța proiecte concrete care să îmbunătățească viața cetățenilor care trăiesc în orașele Republicii Moldova, în mediul rural. Astfel, începem cu un proiect pilot, pentru care am oferit 2 milioane euro în acest an, prin care vom finanța proiecte care provin de la autoritățile publice locale”, a accentuat premierul român.

Cioloș a adăugat că dincolo de această asistență financiară, este important de stimulat investițiile românești în Republica Moldova. Astfel, premierul a menționat că deja există o bancă importantă din România care vrea să vină să investească în Republica Moldova. 

La rândul său, prim-ministrul Pavel Filip a menționat că au discutat despre drumul european al Republicii Moldova.

„Actuala vizită are loc într-un moment semnificativ pentru ambele state. Republica Moldova va sărbători 25 ani de la proclamarea independenței, dar și de la stabilirea relatiilor dintre cele 2 state. România este un partener devotat și a rămas cel mai consecvent susținător a parcursului europena. Trebuie să accelerăm în următoarele luni privind extinderea gazoductului Ungheni-Chișinău. Republica Moldova rămâne fermă pe poziția de integrare în UE, este proiectul nostru de țară. Expertiza și experiența valoroasă a României vine să ne ajute pe acest parcurs european”, a subliniat Filip.

Premierul moldovean a mulțumit Guvernului României pentru asistența financiară oferită pentru Republica Moldova.

„Comerțul dintre noi crește, însă țin să fac o invitație către oamenii de afaceri din România să investească în Republica Moldova. L-am informat pe premierul Cioliș despre reformele întreprinse în mediul de afaceri, care a devenit mult mai atractiv. Oamenii de afaceri din România sunt bineveniți în țara noastră. Totodată, am discutat și despre exploararea unor modalități de garantare a investițiilor, dar și despre fluedizarea traficului la vamă. Am făcut un schimb de opinii în ceea ce privește securitatea în plan regional.”, a spus Filip.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7985 0.8265%
USD USD 17.8856 0.9454%
RUB RUB 0.2723 2.5998%
RON RON 4.1887 0.9058%
UAH UAH 0.7156 1.6766%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile