Logo Realitatea.md

(VIDEO) Rusia ar fi deschisă să elimine barierele pentru Moldova. Cum s-a încheiat discuția lui Dodon cu Kozak

24 Iunie 2019, 15:53 // Politica

Exportul mărfurilor din Republica Moldova în Rusia, prelungirea acordurilor în acest sens după 1 iulie, problema transportatorilor de mărfuri, dar și negocierile întru livrarea gazului pentru țara noastră au fost câteva din subiectele pe care le-a discutat șeful statului cu vicepremierul rus. Cel puțin aceasta a declarat Igor Dodon, după o întrevedere cu ușile închise.

În același timp, Dmitri Kozak a dat de înțeles că Rusia ar fi deschisă să elimine barierele pentru noi, doar că deocamdată nu se cunoaște cum anume.

Coincidență sau nu, dar vizita lui Dmitri Kozak a avut loc chiar în ziua în care la Chișinău a venit o delegație a Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European.

Realitatea.md amintește că, tot astăzi, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care a fost modificată componența Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică. Astfel, viceprim-ministrul pentru reintegrare, Vasilii Șova, a fost numit noul președinte al părţii moldoveneşti a Comisiei.

Ultima dată o ședință a Comisiei în cauză ar fi avut loc în noiembrie 2016.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3962 0.0000%
USD USD 17.5906 0.0000%
RUB RUB 0.2716 0.0000%
RON RON 4.0831 0.0000%
UAH UAH 0.7171 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile