Logo Realitatea.md

(VIDEO) Se repetă dosarul „parcărilor cu plată”? Ce suspiciuni trezește licitația privind tichetarea electronică

08 Iulie 2019, 09:50 // Societate

Dorin Chirtoacă spune că istoria dosarului în care este vizat, adică „parcările cu plată”, s-ar putea repeta, doar că de data aceasta este vorba despre licitația privind tichetarea elecronică. Liderul PL a ieșit într-o conferință de presă cu colegul de partid și consilierul municipal liberal, Ion Cebanu, prin care avertizează că trebuie demarată urgent o anchetă de serviciu.

Foto: simbol

Cei doi l-au acuzat pe viceprimarul Nistor Grozavu, noul consilier municipal PPEM, Victor Chironda, și mai mulți socialiști, fără a da nume exacte, de anumite ilegalități în acest sens.

Exact ca în parcările cu plată. Uitați-vă, la punctul 14.4 era o linie inițial, la punctul 14.4 din caietul de sarcini falsificat este o pagină. Ba mai mult, în sistemul de tichetare electronică erau exact același personaje care vin în calitate de martori la subsemnatul la proces. Atât fostul viceprimar Grovazu, cât și cel care urmează să apară ca martor, Victor Chironda”, susține Dorin Chirtoacă.  

”Credem că lucrurile respective sunt o încălcare gravă, inclusiv și o falsificare de documente dacă vreți. Trebui să facem o anchetă de serviciu în cadrul Primăriei Chișinău. Să vedem cine a fost responsabil de publicare, cum s-a întâmplat introducerea unor elemente noi care schimbă total caietul de sarcini?”, a declarat Ion Cebanu, consilier municipal din partea Partidului Liberal. 

Cebanu susține că bugetul alocat pentru E-ticheting este de 833 de mii de lei. Inițial o sumă nu prea mare, însă din fiecare plată electronică efectuată, o parte din bani ar urma să ajungă către agentul economic care ar fi gâștigat licitația, menționând și numele fostului ministru al Economiei, Chiril Gaburici. 

Am înțeles că acolo, în comisia respectivă, cei mai activi erau câțiva de la socialiști și activistul Chironda, care deja este consilier municipal. Am înțeles că domnul Gaburici știe mai multe lucruri și elemente despre licitație”, a mai adăugat Cebanu. 

Dupa ce am anuntat conferinta de presa, astazi dimineata, la ora 7:52, Agentia Achizitii Publice a anulat licitatia cu...

Publicată de Dorin Chirtoacă pe Duminică, 7 iulie 2019

Între timp, licitația a fost anulată. Realitatea.md amintește că, potrivit unor declarații anterioare ale autorităților municipale, tichetarea electronică în transportul public din capitală urma să fie implementată încă din toamna anului 2018.

CITEȘTE ȘI:

(VIDEO) Licitația privind tichetarea electronică în troleibuze va fi anulată în următoarele zile. Motivul

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5214 0.0000%
USD USD 17.7073 0.0000%
RUB RUB 0.2723 0.0000%
RON RON 4.1219 0.0000%
UAH UAH 0.7148 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile