Logo Realitatea.md

10 evenimente care au marcat lumea în 2015

28 Decembrie 2015, 12:45 // În lume

În 2015, Europa a stat sub semnul terorismului care i-a făcut ravagii sângeroase chiar în propria curte, sub privirile parcă neputincioase ale serviciilor secrete, dar i-au fost şi zguduite principiile de temelie: o criză financiară în vară, sub ameninţarea „Grexit”-ului, apoi o criză umanitară în toamnă, cu sute de mii de refugiaţi bătându-i la uşă şi determinând reacţii neaşteptate din partea membrelor UE.

Foto: japantimes.co.jp

La graniţă, i-a stat o Rusie ameninţătoare, care şi-a schimbat focalizarea de pe Estul Ucrainei pe Siria. De peste Ocean, SUA au şovăit în unele aspecte, de care au profitat Rusia şi Iranul, dar au şi obţinut victorii diplomatice grele – în Iran şi Cuba. Gândul prezintă 10 evenimente internaţionale care au avut un impact remarcabil în 2015.

1. Atacul asupra redacţiei Charlie Hebdo

Anul 2015 a început sub semnul terorii. Pe 7 ianuarie, doi oameni mascaţi au pătruns în redacţia săptămânalului de satiră Charlie Hebdo, din Paris, Franţa, unde au deschis focul, apoi au fugit cu o maşină în care îi aştepta un complice. Au omorât 12 persoane, printre care unii dintre cei mai renumiţi caricaturişti de satiră francezi, dar şi doi poliţişti, unul dintre ei în timp ce se afla la pământ şi îi ruga să nu tragă. Revista mai fusese ţinta altor atacuri, dar nu atât de violente, şi fusese supusă ameninţărilor repetate, din cauza caricaturilor cu profetul Mahomed în diverse ipostaze jignitoare.

Atacatorii, doi fraţi francezi de origine algeriană, pe nume Said şi Cherif Kouachi, cu antecedente penale şi cu legături cu Al Qaeda şi luptătorii din Siria, au fost prinşi cu greu de poliţie, după aproape două zile, în momentul în care luaseră ostatice mai multe persoane într-o tipografie de lângă Paris. Ei au fost ucişi de forţele speciale ale Jandarmeriei şi Poliţiei. Atacul a fost revendicat de Al Qaeda
Tot atunci, un alt atac a avut loc tot în Paris, asupra unui supermarket kosher, frecventat de evrei. Atacatorul, tot un francez, Amedy Coulibaly, a luat mai mulţi ostatici, dintre care a ucis patru.

2. Negocierile de pace de la Minsk, pentru Estul Ucrainei

După aproape un an de război „hibrid” în Estul Ucrainei, dus între armata ucraineană şi forţele separatiste pro-ruse, susţinute financiar, logistic şi uman din Rusia, în luna februarie au loc negocierile de pace de la Minsk. Vladimir Putin, Angela Merkel, Francois Hollande şi Petro Poroşenko discută 16 ore în capitala Belarusului, gazdă fiindu-le preşedintele Lukaşenko, despre cum să împace toate părţile implicate, pentru a opri războiul. Acordul precedent, încheiat tot la Minsk, nu fusese respectat nici de separatiştii pro-ruşi, nici de ucraineni.

Sunt luate măsuri concrete, printre care retragerea armamentului greu, eliberarea de prizonieri, modificarea Constituţiei şi acordarea unui statut special regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, cu puteri autonome sporite faţă de Kiev. Sporadic, luptele au continuat în Donbass, însă intensitatea războiului a scăzut după acest acord, chiar dacă el nu este respectat în întregime nici în ziua de azi.

3. Ofensiva împotriva Statului Islamic. Rusia şi Iran preiau frâiele

Lupta împotriva organizaţiei teroriste Statul Islamic a căpătat în 2015 forţă şi a fost dusă chiar la ei acasă, în Irak şi Siria. Cu toate că o coaliţie internaţională condusă de SUA a decis să intervină militar în Irak şi Siria, pentru a combate organizaţia teroristă care a cunoscut o extindere puternică atât teritorială, cât şi a adepţilor, anul 2015 a fost marcat de concesiile strategice făcute de Occident puterilor cu care de obicei nu au obiective comune. În special SUA, prin maniera sa de a face politică externă cât mai non-intervenţionist în zonele de conflict, a lăsat loc deschis acestor puteri regionale sau mondiale cu care nu se află în aceeaşi tabără geostrategică.

Astfel, în martie, Irakul a început o contraofensivă majoră împotriva teroriştilor din Statul Islamic, cu ajutorul Iranului şi fără ajutorul SUA. Irakienii recâştigă Tikrit, cu ajutorul miliţiilor susşinute de Iran, dar şi a forţelor regulate iraniene.

Jumătate de an mai târziu, în septembrie 2015, Rusia anunţă că intervine armat în Siria, prin atacuri aeriene, pentru a combate Statul Islamic, în urma unei solicitări a preşedintelui Bashar al Assad. De fapt, arată puterile occidentale şi faptele din teren, Vladimir Putin nu face decât să îşi susţină partenerul de dialog, pe Assad, la putere, întărindu-i poziţia pe care acesta risca să o piardă în faţa forţelor militare de opoziţie. Cum printre adversarii lui Assad se numără şi Statul Islamic, Rusia bombardează şi poziţiile teroriştilor, însă cele mai multe atacuri aeriene ale avioanelor ruseşti au loc împotriva miliţiilor şi forţelor militare care luptă împotriva regimului de la Damasc.

În prezent, Siria este teatrul de război al unui ghem de forţe militare cu interese care se întrepătrund, spaţiul aerian fiind atât de aglomerat de avioane de luptă încât SUA, Franţa, Rusia şi Marea Britanie au căzut de acord să colaboreze pe aspecte strict tehnice şi de comunicare, pentru a nu apărea accidente sau angajări în luptă nedorite, între avioanele lor.

4. Acordul nuclear cu Iran

În aprilie, după opt zile de negocieri între Secretarul de Stat al SUA John Kerry şi ministrul de Externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, Iranul este de acord cu termenii unui Acord privind viitorul programului său nuclear, încheiat cu cinci membre ale Consiliului de Securitate al ONU – SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia şi China, precum şi cu Germania şi cu UE.

Iran este de acord cu mai multe concesii, printre care se numără reducerea numărului de centrifugi cu uraniu îmbogăţit de la Natanz, principala centrală nucleară iraniană, de la 19.000 la 5.000, limitarea îmbogăţirii uraniului la 3,67% pe următorii 15 ani, neconstruirea niciunei centrale de îmbogăţit uraniul timp de 15 ani, monitorizarea de către Agenţia de Energie Atomică a tuturor facilităţilor nucleare din Iran. În schimb, SUA şi UE urmează să ridice aproape toate sancţiunile şi embargourile impuse Iranului, care i-au distrus economia şi au izolat ţara.

Acordul este semnat pe 14 iulie. „Acordul nu este bazat pe încredere, este bazat pe verificare”, spune preşedintele SUA, Barack Obama, care s-a luptat cu o opoziţie crâncenă în negocierea acestui acord, atât din partea republicanilor de acasă, cât şi a Israelului. Preşedintele iranian Hassan Rouhani spune şi el că această zi istorică „este sfârşitul actelor de tiranie împotriva naţiunii noaste şi începutul cooperării cu lumea”. Premierul israelian Netanyahu califică acordul drept „o greşeală istorică”. Iranul urmează să îşi reducă stocurile de uraniu îmbogăţit cu 98%.

5. SUA bat palma cu Cuba, după peste 50 de ani

În aprilie, are loc prima întâlnire la nivel înalt între SUA şi Cuba, după mai bine de 50 de ani. Barack Obama se întâlneşte cu Raul Castro la summitul Americii Latine, după ce cu două zile înainte Secretarul de Stat John Kerry discutase în jur de două ore, într-o întâlnire-premieră, cu ministrul de Externe cubanez. Se stabileşte relaxarea relaţiei dintre cele două ţări şi redeschiderea ambasadelor.

În mai, SUA scot Cuba de pe lista terorismului sponsorizat de stat. Pe 1 iulie, SUA şi Cuba ajung la un acord de redeschidere a ambasadelor la Washington şi Havana. Steagul american flutură din nou în Havana, în luna august, după 54 de ani de absenţă, când John Kerry participă la deschiderea oficială a ambasadei SUA la Havana.

6. Irlanda legalizează căsătoriile gay prin referendum

În mai, Irlanda devine primul stat care legalizează căsătoriile de acelaşi sex printr-un referendum naţional. Prezenţa la vot este de peste 60%, iar dintre cei prezenţi au votat pentru căsătoriile gay peste 62%. Ţară conservatoare, Irlanda a dezincriminat homosexualitatea cu doar 22 de ani în urmă.

„Prin votul de astăzi, am dezvăluit cine suntem: un popor generos, milos, curajos şi bucuros”, a declarat prim-ministrul Enda Kenny.
La sfârşitul lunii august, preşedintele irlandez a schimbat Constituţia în acest sens, iar o lege a intrat în vigoare în octombrie.

7. Ameninţarea „Grexit”. Grecia pune Europa la încercare, prin gambitul lui Alexis Tsipras

La sfârşitul lunii iunie, Grecia, aflată într-o cruntă criză financiară, ratează plata unei tranşe de 1,5 miliarde euro către FMI, iar creditorii externi refuză să mai extindă programul de bailout. Acest lucru s-a întâmplat după ce au avut loc negocieri dure la Bruxelles, între prim-ministrul Alexis Tsipras, liderul partidului naţionalist Syriza, care deţine majoritatea în Parlamentul de la Atena, secondat de carismaticul dar şi controversatul ministru de Finanţe Yanis Varoufakis, cu liderii statelor din zona Euro, dintre care se remarcă Germania, ca principal creditor al Greciei. Grecii şi zona Euro nu au reuşit să ajungă la un acord privind măsurile de reformă pe care Atena ar fi trebuit să le pună în aplicare, în schimbul continuării finanţării externe.

Se conturează din ce în ce mai clar scenariul ieşirii Greciei din zona Euro, lucru nemaiîntâlnit în UE, procedură pentru care nici nu există măsuri legislative concrete. Tsipras pare dispus să recurgă la acest gest, ştiind că un Grexit este principala sa carte-sperietoare în negocierile duse cu zona Euro.

Alexis Tsipras întrerupe pe neaşteptate negocierile cu Eurozona şi anunţă că va convoca un referendum naţional, în care grecii să spună dacă sunt de acord sau nu cu măsurile pe care Eurozona le cere Greciei – campania Syriza fiind dusă pe NU şi pe prezentarea reformelor care duceau la tăierea unor beneficii ale populaţiei.

Pe 5 iulie are loc referendumul, câştigând aşa cum anticipase toată lumea tabăra NU (OXI), deşi nu la o diferenţă covârşitoare, mulţi greci exprimându-se în favoarea acordului cu creditorii internaţionali. 61% dintre participanţii la referendum au votat Nu. În toată această perioadă de câteva săptămâni, Grecia a fost în haos, cu băncile închise şi oamenii neavând acces la propriile economii, cu revolte de stradă.

După acest referendum prin care Tsipras a dorit să se pună într-o poziţie de forţă în negocierile cu Eurozona, situaţia s-a răsturnat. Într-o mutare surpriză, ministrul de Finanţe grec Varoufakis, cel mai vocal critic al unei înţelegeri cu FMI şi Eurozona, părăseşte guvernul Tsipras. Cu negocierile reluate, Tsipras însuşi acceptă aproape toate condiţiile dure de reformă impuse de Eurozonă, mulţi spunând că Grecia s-a ales cu un Acord mai dur decât cel iniţial, după toată această mascaradă pusă la cale de Syriza şi Tsipras.

Grecia acceptă condiţiile Acordului, total contrar referendumului făcut de Tsipras, iar Germania aprobă un nou pachet de bailout pentru Grecia, de 95 de miliarde de euro, alături de celelalte state din Zona Euro.

În august, Alexis Tsipras face o nouă mişcare surpriză. Demisionează şi declanşează alegerile anticipate. Grecia trece prin al treilea scrutin în decurs de doar un an, însă Tsipras şi Syriza (partea care nu l-a părăsit, pentru că mulţi parlamentari şi colegi de partid s-au rupt de Tsipras şi şi-au format propriul partid) renasc. Pe 20 septembrie, Syriza câştigă alegerile cu un scor relativ similar cu cel cu care venise la putere la Atena în ianuarie 2015 – 35%. Tsipras este din nou premier, cu majoritate în Parlament, toată tevatura prin care a dus Grecia costându-l doar patru mandate de parlamentar în minus.

 
 

8. Criza refugiaţilor la porţile Europei

Sfârşitul verii şi toamna lui 2015 au fost marcate de intensificarea fără precedent a valurilor de refugiaţi şi imigranţi ilegali veniţi în Europa dinspre Siria, Africa şi Orientul Mijlociu. Dacă de obicei aceştia traversau Mediterana, trecând marea din Turcia în Grecia sau Italia, în bărci de cauciuc organizate de traficanţi, acum traseul terestru prin Balcani devine cel mai tranzitat de aceşti oameni fugiţi din calea războaielor, a Statului Islamic sau a sărăciei extreme din ţările lor. Mii de oameni trec graniţele ilegal spre Europa, în fiecare zi, iar Germania, principala ţară de destinaţie a refugiaţilor şi imigranţilor, estimează că vor sosi aici 800.000 până la sfârşitul anului. De altfel, Angela Merkel face un gest istoric şi dă un semnal de deschidere pentru valurile de imigranţi, arătând că Germania îi va primi pe cei care vin acolo. Gestul intensifică fluxul migraţiei, lucru pentru care Merkel este aspru criticată atât de unele state UE, cât şi de colegii săi de partid din Bavaria.

Pentru a stopa fenomenul, Ungaria ridică un gard de sârmă ghimpată la graniţa cu Serbia, pentru a-i împiedica pe oameni să treacă. Mai multe ţări europene îşi închid frontierele, pe traseul rutelor folosite de imigranţi, iar unele suspendă practic acordul Schengen, recurgând la închideri temporare de graniţe şi la controale la frontieră, care pot fi introduse conform Acordului, în situaţii de urgenţă, dar nu mai mult de 30 de zile.

Statele UE ajung la un acord de principiu privind cote obligatorii de repartizare a imigranţilor ajunşi în Europa. Unele state, printre care şi România, se opun până la capăt acesui sistem, însă rămân în minoritate şi trebuie să accepte primirea a peste 4.000 de oameni, din 2016. Germania, principala promotoare a acestui sistem alături de Franţa, ameninţă periodic statele care se opun că ar putea fi puse la plată dacă nu acceptă refugiaţii în gazdă.

Tot ca urmare a crizei refugiaţilor, în decembrie Comisia Europeană a propus înfiinţarea unei poliţii de frontieră comune, la care să participe toate statele UE şi care să poată interveni rapid, în caz de criză, la frontierele externe ale UE, independent de dorinţa sau solicitarea statului unde se află frontiera la care se intervine. Propunerea a reaprins discuţia privind transferul de suveranitate pe care statele trebuie să îl facă înspre centrul UE de la Bruxelles.

 

9. Atentatele de la Paris. Statul Islamic atacă prin agenţi în inima Europei

Franţa pare să nu fi învăţat nimic din lecţia primită în ianuarie, aşa că primeşte una şi mai sângeroasă. 130 de persoane, printre care şi doi români, îşi pierd viaţa la Paris, după ce trei atacuri aproape simultane au loc asupra teatrului Bataclan, unde avea loc un concert al trupei americane rock Eagles of Death Metal şi asupra unor restaurante din preajma Stade de France, unde naţionala franceză juca un amical cu Germania, la care se afla şi preşedintele Hollande.

Vânând efectiv oamenii cu Kalaşnikovul, în sala de concert de la Bataclan, sau aruncându-se în aer cu veste explozibile atârnate de ei, atacatorii – cetăţeni francezi sau belgieni majoritatea dintre ei – au adus Franţa în stare de urgenţă, cu armata scoasă pe străzi şi frontierele închise.

Anchetatorii francezi şi belgieni au stabilit până acum 10 persoane care au participat la aceste atacuri teroriste, revendicate de gruparea Statul Islamic. Două dintre ele, între care şi Salah Abdeslam, cel mai căutat om al momentului, au dispărut şi sunt căutate de autorităţile din toată lumea.

Atacurile de la Paris au scos la iveală ineficienţa incredibilă a serviciilor de informaţii franceze şi belgiene, care nu au putut să prevadă un atac atât de elaborat, deşi participanţii la el erau nişte tineri mulţi dintre ei cu antecedente penale sau chiar condamnaţi pentru terorism, unii plecaţi să lupte în Siria sau Yemen pentru Statul Islamic şi întorşi nestingheriţi în Franţa sau Belgia.

Franţa consideră că a asistat la „un act de război” şi intervine aerian împotriva Statului Islamic, în Siria, cu susţinerea SUA, dar şi a Rusiei, care intră şi ea în terenul de luptă din Siria, însă jucând la două capete – susţinându-l în principal pe Bashar al Assad la putere.

10. Turcia doboară un avion al Rusiei şi pune NATO în poziţie de război

Pe 24 noiembrie, două avioane F-16 ale aviaţiei turceşti doboară un Suhoi 24 al Rusiei, la graniţa cu Siria, după ce avionul intrase pentru foarte scurt timp (17 secunde mai exact) în spaţiul aerian turcesc. Nu era prima oară când Rusia încălca spaţiul aerian al Turciei, iar Ankara avertizase foarte serios de mai multe ori că va riposta. De altfel, SUA şi alte membre NATO au trimis la graniţa turcească cu Siria avioane şi baterii de rachete Patriot, tocmai pentru a-I întări apărarea antiaeriană împotriva avioanelor ruseşti din Siria.

A fost pentru prima oară când un membru NATO a doborât un avion rusesc în ultimii 50 de ani.

Obişnuiţi cu încălcări ale spaţiului aerian al NATO, în statele baltice mai ales, ruşii s-au trezit pentru prima oară cu o ripostă de acest fel, în locul obişnuitelor escortări paşnice cu avioane de vânătoare, până în afara spaţiului aerian violat.

Turcia a convocat imediat Consiliul NATO, care a susţinut-o total, amintind articolul 5 al Tratatului, în timp ce Vladimir Putin a ameninţat că vor exista consecinţe dure în relaţia cu Turcia şi a acuzat direct Ankara că face comerţ cu petrol cu Statul Islamic. Miza fiind prea mică pentru a deranja jocul început de Putin în Siria, cot la cot dar nu în alianţă cu marile puteri occidentale, urmările serioase au întârziat să apară, iar focul s-a stins rapid între Rusia şi Turcia, însă incidentul nu va fi dat cu siguranţă uitării de Moscova.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.3426 0.1835%
USD USD 17.4546 -0.4227%
RUB RUB 0.2368 0.0422%
RON RON 4.3784 0.2129%
UAH UAH 0.6257 -0.3186%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile