Logo Realitatea.md

10 străzi din Chișinău își vor reînnoi sistemele de iluminat public

08 Ianuarie 2019, 10:26 // Societate

10 străzi din municipiul Chișinău își vor reînnoi sistemele de iluminat public. Este vorba despre strada Alba Iulia, Calea Ieșilor, Calea Moşilor, şoseaua Munceşti, strada Ciuflea, Viaduct, Kiev, Budeşti, dar şi bulevardele Mircea cel Bătrîn şi Moscova.

Astfel, urmează a fi montate corpuri de iluminat LED, care sunt mult mai econome.

Lucrările vor fi efectuate din banii alocaţi de Primăria Chişinău.

Avem un proiect ambiţios, care prevede modernizarea iluminatului public pe bulevarde, unele dintre cele mai importante bulevarde ale oraşului Chişinău, cum ar fi bulevardul Moscova, Bulevardul Mircea cel Bătrîn, bulevardul Alba-Iulia, strada Munceşti care este o problemă a oraşului Chişinău de mai mulţi ani. Cel puţin 20 de ani strada Munceşti nu a fost iluminată şi am inclus-o în acest proiect. Şi calea Moşilor”, a declarat șeful direcției transport din municipiul Chișinău, Vitalie Butucel, potrivit Alocapitala.

Autorităţile locale speră că modernizarea sistemului de iluminare va aduce şi economii la buget. „Chiar am estimat o economie la consumul de curent a energiei electrice la Lumteh de circa 5 milioane lei. De aceea poate în continuare pe parcursul anului 2019 investind în aceste zece străzi, modernizțnd şi îmbunătăţind iluminatul vom avea şi acele economii, care le vom îndrepta la modernizarea altor străzi, după solicitări”, a adăugat Vitalie Butucel.

Pentru renovarea sistemului de iluminare publica, Primăria Chişinău a alocat circa 14,2 milioane de lei.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5425 -0.3193%
USD USD 17.4980 -0.6484%
RUB RUB 0.2549 2.1643%
RON RON 4.0349 -0.2867%
UAH UAH 0.6531 -0.3965%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile