Logo Realitatea.md

11 deputați au fost amendați de ANI pentru că nu au depus la timp declarația de avere și interese personale

14 August 2019, 17:27 // Societate

După ce au verificat declarațiile de avere și interese personale pentru anul 2018 a deputaților din legislatura a IX, inspectorii de integritate au inițiat 15 cauze contravenționale și 19 controale ale averilor. 11 deputați din fostul Parlament și-au achitat deja amenzile, fiindu-le perfectate procese-verbale contravenționale. Despre aceasta anunță Autoritatea Națională de Integritate (ANI).

Potrivit unui comunciat de presă emis de ANI, alte 4 cauze contravenționale sunt încă în procedură de examinare, iar valoarea totală a amenzilor aplicate până la moment este de 28.000 lei.

Totodată, potrivit legii, în cazul nedepunerii sau depunerii tardive a declarației, inspectorul de integritate inițiază controlul averii și al intereselor personale.

În consecință, atât nedepunerea în termen, cât și verificarea prealabilă a celor 101 declarații de avere și interese personale pentru 2018 a generat declanșarea a 19 controale ale averilor foștilor și actualilor deputați.

Verificările respective au fost efectuate în baza Dispoziţiei Preşedintelui ANI din 21 mai 2019, care prevede controlul declaraţiilor de avere şi interese personale depuse de către subiecţii declarării pentru anul 2018 (deputaţi, miniştri, judecători, procurori, etc).

În același context, au fost verificați circa 400 de judecători și urmează să fie verificați peste 700 de procurori.

VEZI ȘI:

ANI a verificat declarațiile de avere ale tuturor judecătorilor. Opt dintre ei riscă amenzi

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7985 0.2253%
USD USD 17.8856 0.5103%
RUB RUB 0.2723 0.8892%
RON RON 4.1887 0.2441%
UAH UAH 0.7156 1.0164%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile