7 aprilie 2009 – ecoul lui și-acum mai este viu! Moldova, obligată la CtEDO să achite despăgubiri de circa 330 de mii de lei unui tânăr arestat și torturat

Guvernul Republicii Moldova este obligat să-i achite unui tânăr 15 840 de euro (circa 330 de mii de lei) despăgubire, ca urmare a reținerii și torturării acestuia la protestele din aprilie 2009. Decizia a fost luată astăzi de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO).

Potrivit încheierii CtEDO, tânărul s-a plâns pe violarea art. 3 (tortură), 5.1, 5.3, 5.4 și 5.5 (reținere și arestare ilegală) din Convenție

Autoritățile au luat cunoștință de acuzațiile reclamantului cel târziu la 13 aprilie 2009. Avocatul reclamantului a făcut o plângere oficială în ziua următoare. Din observațiile guvernului reiese clar că reclamantul a fost în țară până la 4 august 2010, adică mai mult de un an după ce autoritățile au aflat de acuzațiile sale. Nu a existat nicio informație conform căreia, în perioada respectivă, reclamantul ar fi fost invitat în fața autorităților și nu s-a prezentat. Dimpotrivă, el a fost intervievat de organul de urmărire penală sau a interacționat cu procuratura ca parte a procedurilor penale împotriva acestuia.

CtEDO a statuat că, nu este clar ce a împiedicat autoritățile, în cursul anului inițial al anchetei, să efectueze lista acțiunilor de investigație menționate de guvern în observațiile sale), cu atât mai mult încât la 13 aprilie 2009, reclamantul a descris cum arată mai mulți ofițeri de poliție pe care i-a acuzat de rele tratamente.

Înalta Curte consideră că neîndeplinirea măsurilor esențiale de investigație în primul an crucial după plângere a redus considerabil eficiența anchetei, care a fost deschisă în cele din urmă doar la 21 decembrie 2011. Curtea reiterează faptul că întârzierile în investigarea relelor tratamente sunt incompatibile cu obligațiile asumate în temeiul articolului 3 al Convenției.

Se observă, de asemenea, că ancheta a fost suspendată între 2012 și 2018 și este încă în curs. Având în vedere deficiențele din cadrul anchetei inițiale menționate la alineatul precedent, eșecul solicitantului de a coopera ulterior ca urmare a părăsirii țării nu poate fi considerat decisiv în aceste condiții. Din același motiv, Curtea constată că ancheta care este încă în curs a fost deja afectată de ineficiență și, prin urmare, plângerea formulată de reclamant nu poate fi considerată prematură.

Cazul integral poate fi citit aici.