Logo Realitatea.md

90% dintre persoanele cărora li se acordă suportul unic de 600 lei au ridicat deja banii

25 Aprilie 2019, 15:25 // Economie

Circa 90 la sută dintre cele 612,8 mii de persoane, care au dreptul să beneficieze de suportul unic în valoare de 600 lei au ridicat deja banii: 397 mii – prin oficiile „Poşta Moldovei”, iar 148 mii – prin carduri bancare.

Foto: cnas.md

Suma totală necesară în mărime de 367,9 milioane de lei pentru acordarea suportului unic a fost transferată de Casa Naţională de Asigurări Sociale către prestatorii de servicii de plată, desemnati de beneficiari. Cheltuielile au fost suportate de bugetul de stat.

Reamintim că suportul unic de 600 lei îl pot ridica beneficiarii de toate tipurile de pensii, stabilite până la 1 aprilie 2019, al căror cuantum lunar nu depăşeşte 2000 lei. De aceeaşi sumă au parte cei care primesc alocaţii sociale de stat: persoanele cu dizabilităţi, inclusiv persoanele cu dizabilităţi din copilărie; persoanele cu vârstă de pensionare fără stagiu de muncă; familiile care şi-au pierdut întreţinătorul. Măsura a fost luată pentru ca toate aceste persoane aflate în dificultate să primească suportul unic înainte de Sărbătorile Pascale.

Casa Naţională de Asigurări Sociale informează că sumele suportului unic nesolicitate de către beneficiari până joi, 25 aprilie, vor fi restituite de oficiile poştale pe contul corespunzător al Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi incluse în plată în luna imediat următoare lunii de gestiune.

Citeste tot despre: beneficiari, CNAS, suport de 600 de lei
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1958 0.5832%
USD USD 18.0536 0.1148%
RUB RUB 0.2795 0.3591%
RON RON 4.2420 0.5523%
UAH UAH 0.6839 -0.0585%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile