Logo Realitatea.md

A fost ademenit spre moarte! Pe timp de pandemie întâlnirile pentru persoanele LGBTQ+ pot fi letale

06 Aprilie 2021, 17:58 // În lume

David P. era un bărbat gay în vârstă de 42 de ani, care locuia în Beveren, Belgia. A lucrat ca operator de macarale, a fost iubit de familie și prieteni și, în urmă cu câteva săptămâni, a fost găsit mort într-un parc izolat.

Poliția locală a reținut trei tineri în calitate de suspecți. La momentul de față, băieții cu vârstele cuprinse între 16 și 17 ani nici nu confirmă și nici nu infirmă că s-ar face vinovați de omor.

David P., plecase în parc după ce și-ar fi aranjat o întâlnire cu un bărbat prin intermediul aplicației „Grindr”, o platformă de întâlniri pentru persoane gay.

Atunci când a sosit la locul stabilit însă, bărbatul a fost ambuscadat și atacat brutal.

Poliția locală nu a precizat dacă uciderea a fost motivată sau nu de homofobie, însă cazul evidențiază faptul că, căutările de legături romantice pe timp de pandemie „poate avea un rezultat letal” pentru persoanele LGBTQ+.

Cazul lui David P. nu este singurul incident de acest gen. Un adolescent din SUA a fost acuzat recent de crimă motivată de ură, după ce a atacat violent un bărbat pe care l-ar întâlnit cu ajutorul Grindr.

De asemenea, în Irlanda, un adolescent este judecat după ce a recunoscut că a atacat și a încercat să jefuiască un bărbat căruia i-a întins o cursă în timp ce vorbea cu el pe Grindr.

Citeste tot despre: Grindr, LGBTQ, motivat de ura
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.3706 0.2557%
USD USD 17.8774 -0.1095%
RUB RUB 0.2359 1.8566%
RON RON 4.3404 0.1847%
UAH UAH 0.6396 -0.1717%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile