Logo Realitatea.md

A fost dat startul campaniei pentru alegerea bașcanului Găgăuziei

18 Februarie 2019, 17:16 // Politica

Campania electorală privind alegerea bașcanului Găgăuziei a fost lansată luni, 18 februarie, cu trei luni înainte de scrutinul propriu-zis, anunță printr-un comunicat de presă Comisia Electorală Centrală (CEC) din autonomie.

Foto: Transilvania Reporter
CEC-ul din Găgăuzia a aprobat planul calendaristic al campaniei electorale și a estimat costurile pentru organizarea și desfășurarea alegerilor bașcanului.
 
La fel ca și anii trecuți, doritorii au la dispoziție 60 de zile pentru a-și înainta candidatura fie din numele unui partid, fie în mod independent, dar susținut de grupuri de inițiativă pentru a fi înregistrați oficial, să depună documentele la CEC și să colecteze semnăturile necesare.
 
Data înaintării candidaturii este 20 martie 2019.
 
Între timp, va funcționa un call-centru, acolo unde alegătorii vor putea obține informații despre candidații la funcția de bașcan, despre secțiile de vot și locul amplăsării acestora, dar și despre procedura de vot. (nr. de tel. 0298 2-05-05)
 
În prezent, funcția de bașcan al Găgăuziei este deținută de Irina Vlah. Aceasta a fost aleasă în primăvara anului 2015 cu 51,01% din voturi. Mandatul de bașcan durează 4 ani.
 
Citeste tot despre: CEC, Gagauzia, Irina Vlah
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5491 0.7810%
USD USD 17.2140 0.2837%
RUB RUB 0.2679 2.1739%
RON RON 4.1133 1.0316%
UAH UAH 0.6345 -0.8129%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile