Logo Realitatea.md

A fost lansat programul de stat pentru delimitarea bunurilor imobile și a terenurilor proprietăților publice

15 Martie 2019, 07:55 // Economie

Peste un milion de bunuri imobile deținute în proprietate publică și privată vor fi delimitate în următorii cinci ani de către Agenția Proprietății Publice în comun cu autoritățile publice în vederea determinării apartenenței și perfectarea actelor de drept.

Programul de delimitare a bunurilor imobile a fost lansat astăzi în orașul Ocnița în cadrul primului eveniment de instruire a reprezentanților administrației publice privind procedura de delimitare a terenurilor. 

Prezent la eveniment, Vladimir Baldovici, directorul general al Agenției Proprietății Publice  a declarat că implementarea Legii cu privire la delimitarea proprietății publice este extrem de necesară pentru a corecta unele erori umane sau tehnice și a completa informația lipsă din registrele cadastrale. “Suntem pregătiți și avem susținerea partenerilor de dezvoltare pentru realizarea acestui program, astfel încât să protejăm și să valorificăm bunurile proprietate publică cât mai eficient. Ocnița este primul raion pilot unde începem să implementăm acest program complex de delimitare masivă a bunurilor imobile și cred că în scurt timp, prin efort comun, vom obține rezultate concrete”, a mai spus Vladimir Baldovici. 

În cadrul evenimentului, reprezentanții autorităților publice din 33 de localități din raionul Ocnița au fost informați și consultați detaliat cu privire la etapele procesului de delimitare a bunurilor imobile.

În urma acestui proces vor fi stabilite hotarele proprietății publice, vor fi identificate erorile comise în cadrul elaborării proiectelor de organizare a teritoriului. De asemenea, vor fi actualizate hotarele administrativ-teritoriale, care uneori generau divergențe între datele cadastrale și situația din teren. Ca urmare a implementării programului dat, autoritățile centrale și locale vor dispune de un sistem informaţional modern pentru evidența și actualizarea datelor cadastrale. 

Agenția Proprietății Publice își propune să asigure elaborarea procedurii de mediere pentru soluţionarea litigiilor funciare apărute în procesul implementării Programului de stat. În acest sens, Agenția va aplica cele mai bune practici și experiențe ale țărilor care au trecut deja prin asemenea proceduri. 

În conformitate cu prevederile Legii privind delimitarea proprietății publice nr.29 din 05.04.2018 și prevederilor pct. 9 din Regulamentul Agenției Proprietății Publice, Agenția a fost mandatată cu competențe de realizare a politicii statului în domeniul delimitării proprietăţii publice prin organizarea activității legate de delimitarea bunurilor proprietate publică după apartenență și domenii. Întru asigurarea executării Legii privind delimitarea proprietății publice, Guvernul Republicii Moldova a aprobat Regulamentul privind delimitarea proprietății publice și Programul de stat pentru delimitarea bunurilor imobile, inclusiv a terenurilor proprietate publică, pentru anii 2019–2023.

Amintim că lucrările de înregistrare a bunurilor imobile, inclusiv proprietate privată vor fi realizate în cadrul Proiectului “Înregistrarea și evaluarea funciară 2019-2023”, finanțat în baza Acordului de finanțare în sumă de 30,1 milioane de euro semnat de Guvernul Republicii Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare parte a Grupului Băncii Mondiale, care a intrat în vigoare la data de 14 ianuarie 2019.  

Componentele acestui proiect sunt: înregistrarea primară a bunurilor imobile, evaluarea bunurilor imobile, îmbunătățirea sistemului de administrare funciară și sporirea capacităților instituționale.

Agenția Proprietății Publice își propune să realizeze conform Programului de Stat în limitele mijloacelor bugetare sau din mijloacele financiar alocate pentru Proiectul „Înregistrarea şi evaluarea funciară”, finantata din sursele Băncii Mondiale delimitarea bunurilor imobile, inclusiv a terenurilor proprietate publică după domenii și apartenență și înregistrarea bunurilor imobile, inclusiv a terenurilor proprietate publică în registrul bunurilor imobile. 

Astfel, până la finele anului 2023, bunurile imobile, inclusiv terenurile proprietate publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale vor fi delimitate în funcție de apartenentă și domenii în proporţie de 95% și înregistrate în registrul bunurilor imobile.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1323 -0.0149%
USD USD 17.8914 -0.0011%
RUB RUB 0.2809 0.4290%
RON RON 4.2277 -0.0166%
UAH UAH 0.6698 0.4951%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile