Logo Realitatea.md

(video) A fost lansată o pistă nouă pe Aeroportul Internațional Chișinău. Creșterea numărului de servicii ar putea contribui la formarea PIB

13 Septembrie 2018, 15:19 // Economie

Astăzi a fost lansată o nouă pistă pe Aeroportul Internațional Chișinău, cu o lungime de 2500 de metri și o lățime de 45 de metri. Noua pistă are un termen de exploatare de până la 30 de ani. Este dotată cu echipamente de radionavigație, ce permit aterizarea din orice unghi și direcție, astfel încât, companiile aeriene vor beneficia de timp de zbor redus şi consum econom de combustibil.

Foto: mei.gov.md

Potrivit ministrului Economiei, într-o mare parte din țările lumii, serviciile  transportului aerian au o cotă mare în produsul intern brut (PIB), de aceea odată cu creșterea numărului de servicii, numărului de pasageri, care folosesc transportul aerian, vom avea și noi o contribuție mai mare în formarea PIB.

Totodată, ministrul Economiei și Infrastructurii a ținut să adauge că orice țară care dorește să se regăsească într-un rating mai bun în raportul internațional Doing Business, trebuie să ofere mai multe oportunități tuturor agenților economici.

„Odată, cu lansarea unui nou proiect, cu siguranță, vom crește și vom oferi oportunități celor care au afaceri în Republica Moldova, și astfel vom îmbunătăți și poziția noastră în raportul internațional privind oportunitățile dezvoltării unei afaceri", a punctat Chiril Gaburici.  

În cadrul evenimentului, autoritățile au menționat că lucrările de reconstrucție a unei noi piste pentru decolări și aterizări conformă standardelor europene, au fost efectuate de compania ÎCS Strabag, cu experiență în domeniu, și a realizat astfel de proiecte în mari aeroporturi europene. Pista este dotată cu sistem de iluminat de calitate și sistem de balizaj luminos modern, care oferă aeronavelor siguranță în condiții de vizibilitate redusă.

Costul total al proiectului se ridică la 17 milioane de euro. 

Citeste tot despre: aeroport, Chisinau, lansare, pistă
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6987 0.0000%
USD USD 16.8093 0.0000%
RUB RUB 0.2538 0.0000%
RON RON 4.2341 0.0000%
UAH UAH 0.5991 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile