Logo Realitatea.md

A fost lansată prima cursă avia directă Chișinău – Krasnodar! Cât costă biletul pentru această destinație

28 Aprilie 2017, 16:45 // Economie

Prima cursă avia spre Krasnodar a fost lansată astăzi de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Odată cu lansarea noului zbor direct, Krasnodar a devenit a treia destinație operată de către Air Moldova în Federaţia Rusă după Moscova şi Sankt Petersburg.

Foto: airmoldova.md

Pe lângă confortul unui zbor direct, destinat comunității de moldoveni stabiliți în regiune, această cursă va oferi locuitorilor din Krasnodar şi regiunile apropiate mai multe opţiuni de zbor, Aeroportul Internaţional Chişinău devenind un punct de conexiune pentru orașele europene.

Cursa Chișinău – Krasnodar are loc cu o frecvență de patru ori pe săptămână cu o aeronavă Embraer 190, conform următorului orar:

În zilele de marți și vineri:
Decolarea din Chișinău – 06:50; aterizarea în Krasnodar – 08:20
Decolarea din Krasnodar – 10:30; aterizarea în Chișinău – 12:10

În zilele de miercuri și sâmbătă:
Decolarea din Chișinău – 19:50; aterizarea în Krasnodar – 21:20
Decolarea din Krasnodar – 22:00; aterizarea în Chișinău – 23:40

Prețurile pentru aceasta cursă încep de la 69 euro pentru biletele într-o direcție, cu toate taxele incluse.

Biletele pot fi procurate online, la oficiile proprii de vânzări Air Moldova, precum şi la agenţiile autorizate din ţară şi de peste hotare.

Pe lângă noua cursă aeriană spre Krasnodar, compania Air Moldova operează cu succes zboruri directe spre 28 destinaţii precum - Atena, Barcelona, Bologna, Bruxelles, Bucureşti, Dublin, Florenţa, Frankfurt, Istanbul, Krasnodar, Larnaca, Lisabona, Londra, Madrid, Milano, Moscova, Paris, Roma, Veneția, Verona, Viena, Sankt-Petersburg și Torino, inclusiv curse sezoniere – Antalya, Heraklion, Tivat, Corfu şi Zakynthos.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4633 -0.3436%
USD USD 17.1929 -0.7270%
RUB RUB 0.2429 0.8721%
RON RON 4.0207 -0.3692%
UAH UAH 0.6382 -0.8082%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile