Parlamentul a prelungit mandatul Comisiei de anchetă pentru elucidarea înstrăinării patrimoniului sindicatelor. În ședința plenară de astăzi, deputații au aprobat un proiect de hotărâre în acest sens.
Comisia de anchetă își va prelungi termenul de activitate până la 1 februarie 2021. După ce va audia toate părțile implicate și informațiile de la instituțiile responsabile, comisia va prezenta Parlamentului un raport.
„În legătură cu situația epidemiologică prin infecția cu COVID-19 și declararea la 17 martie 2020 a stării de urgență în Republica Moldova, din motive obiective și care nu depind de voința membrilor Comisiei de anchetă, activitatea Comisiei a fost în imposibilitate de a fi desfășurată, motiv pentru care se solicită prelungirea termenului de activitate a acesteia care a expirat în luna mai. Pentru a oferi posibilitatea membrilor să-și finiseze misiunea acordată de Parlament și pentru a asigura efectuarea unei anchete detaliate în scopul întocmirii unui raport cu privire la circumstanțele de fapt și de drept privind înstrăinarea patrimoniului sindicatelor, care urmează a fi prezentat Parlamentului, se solicită prelungirea mandatului comisiei”, se menționează în nota informativă a proiectului.
Comisia de anchetă pentru elucidarea înstrăinării patrimoniului sindicatelor a fost constituită de Parlament, la 13 februarie 2020. Este constituită din 9 membri, reprezentanți ai tuturor fracțiunilor parlamentare : Președinte – Lilian Carp, Vicepreședinte – Angel Agache, Secretar – Vitalii Eftodiev, membrii comisiei: Anatolie Labuneț, Vasile Bîtca, Veronica Roșca, Stela Macari, Vasile-Andrei Năstase, Denis Ulanov. Anterior, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a refuzat să participe la ședințele Comisiei de anchetă pentru elucidarea înstrăinării patrimoniului sindicatelor.
„Deoarece atât Constituția, cât și Legea sindicatelor nu instituie controlul parlamentar asupra activității financiare a sindicatelor, crearea unei comisii de anchetă ce ar avea ca scop investigarea actelor de dispoziție ale CNSM de proprietatea lor privată este contrară spiritului normelor constituționale”, se explicat într-o declarație de presă.
Comisia urma să vină cu un raport pe subiect în termen de 90 de zile.
![]() |
EUR | 21.1524 | 0.0000% |
![]() |
USD | 17.5751 | 0.0000% |
![]() |
RUB | 0.2386 | 0.0000% |
![]() |
RON | 4.3335 | 0.0000% |
![]() |
UAH | 0.6337 | 0.0000% |
Vezi si alte valute |
(VIDEO) Președintele țării și Guvernul demisionar au dreptul la remanieri
Ședința Parlamentului Republicii Moldova, din 4 martie
(VIDEO) STOP CADRU! Subiectul „rușinos” pentru care Parlamentul a întrerupt transmisiunea ședinței
Apartamentele din Chișinău se scumpesc. Iată prețurile pentru fiecare sector
Cine a depus actele pentru a fi înregistrat Sputnik V în Moldova? Răspunsul oferit de AMDM
(VIDEO, FOTO) Cum se simt primii doi medici din țară care au fost imunizați împotriva COVID-19
(UPDATE) Crimă odioasă la Holercani. Un tânăr a împușcat două adolescente de 16 ani
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Au votat în prima lectură! Vor depune jurământul la inițiativa lui Dodon
Răspunsul Președinției la acuzațiile lui Dodon legate de „Sputnik V”
Ultima oră! Starea de urgență în sănătate publică, prelungită cu două luni
Președintele Maia Sandu susține declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate