Logo Realitatea.md

A murit sau nu președintele Turkmenistanului?

22 Iulie 2019, 10:36 // În lume

Unii zic că da, alții zic că nu... Presa rusă a scris cu referire la surse anonime din Aşgabat, capitala Turkmenistanului, despre moartea președintelui Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhamedov. Subiectul a fost preluat de la o instituție mediatică la alta pe tot parcursul acestui weekend, iar într-un final, Ambasada Turkmenistanului de la Moscova a negat informația, calificând-o drept una falsă.

Sursele anonime ar fi din cadrul Serviciului de Informații și Securitate. Acestea însă nu au oferit detalii presei despre data morții sau circumstanțe.

Unele voci din blogosfera rusă deja făceau postări că o cauză a morții ar fi insuficiența renală. Altele spuneau că mama președintelui este internată în stare gravă la o clinică privată din Germania și de asta nu a prea apărut în public.

Cert este faptul că Gurbangulî Berdîmuhamedov a fost văzut ultima dată în societate pe data de 5 iulie curent. Mai târziu, pe 15 iulie, Serviciul de presă al Președinției a făcut un anunț pe site-ul oficial, potrivit căruia, președintele ar fi plecat în concediu.

Amintim că Turkmenistan este una dintre cele mai închise țări pentru presă. Orice informație, de regulă, ajunge în mass-media internațională și nu în cea locală.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6362 1.0072%
USD USD 17.7181 0.9613%
RUB RUB 0.2654 0.0000%
RON RON 4.1511 0.9558%
UAH UAH 0.7038 0.8454%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile