
În seara zilei de ieri, în punctul de trecere Sculeni, un moldovean a prezentat certificatul de pregătire auto profesională pentru opt categorii, emis de către autoritățile române. Documentului îi lipseau elementele de protecție, fapt confirmat cu ajutorul tehnicii din dotare.
Moldoveanul în vârstă de 42 de ani, a spus că și-a dobândit actul prin intermediul unui alt cetățean al Republii Moldova, care s-a oferit să-l ajute cu contra sumei de 80 euro.
Un permis de conducere cu semne vădite de falsificare a fost identificat și în punctul de trecere Otaci. Documentat este locuitor al municipiului Bălți, care ar fi plătit 300 de dolari.
Acum cei doi, riscă cercetare penală pentru faptele săvârșite.
Actele au fost remise pentru efectuarea expertizei tehnico-juridice. Iar acțiunile de investigație vor derula până la elucidarea tuturor circumstanțelor.
![]() |
EUR | 21.3426 | 0.3300% |
![]() |
USD | 17.4546 | -0.1790% |
![]() |
RUB | 0.2368 | -0.4205% |
![]() |
RON | 4.3784 | 0.3392% |
![]() |
UAH | 0.6257 | 0.0160% |
Vezi si alte valute |
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Președintele Maia Sandu susține declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
Declarații după decizia Curții Constituționale
Ion Chicu, un prim mesaj public după ce a fost internat la terapie intensivă din cauza COVID
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Maia Sandu are și un plan „B” în cazul în care Parlamentul va susține candidatura Nataliei Gavrilița
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Ultima oră! Starea de urgență în sănătate publică, prelungită cu două luni