Logo Realitatea.md

A treia ediție a taberei de vară „GirlsGoIT” va reuni 65 de fete pasionate de IT, din 12 regiuni ale Republicii Moldova (VIDEO)

15 Iulie 2017, 14:35 // Societate

A treia ediție a taberei de vară „GirlsGoIT” va începe la data de 21 iulie. Anul acesta, la tabăra de vară vor participa 65 de fete pasionate de domeniul IT, cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani, din 12 regiuni ale țării.

Embed:

Tematicile taberei sunt: programare web, imprimare 3D și robotică. Iar elevele vor trebuie să construiască o aplicație web pentru școlile lor. În plus, participantele sunt încurajate să devină ambasadoarele programului în regiunile lor, să-și împărtășească cunoștințele cu membrii comunității astfel inspirând și alte fete să dobândească abilități în domeniul tehnologiilor.

„Dragi părinți vă felicit pentru că știți să vă încurajați fiicele și le ghidați către o decizie care le poate schimba viața. Se știe că fetele excelează în orice domeniu, dacă sunt motivate corespunzător. Tabăra de vară „GirlsGoIT” este o inițiativă extraordinară de a orienta potențialul fetelor spre cariere în domeniul tehnologiei și este o șansă pentru ca tinerele să obțină cunoștințe tehnice dar și experiența unor prietenii, a unor aventuri de vacanță.Guvernul Suediei susține cu mândrie tabăra „GirlsGoIT”, s-a adresat Signe Burgstaller, ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, cu un mesaj către participante și părinții acestora.

Lynn Vega, șef-adjunctă a Misiunii USAID în Moldova a menționat: „Astăzi, voi, părinții luați o decizie strategică de a vă orienta copiii spre științe, tehnologie, inginerie și matematică. Acestea sunt domeniile care stau la baza inovațiilor de mâine. Este greu să ne imaginăm o carieră în viitor care nu va necesita cunoștințe în tehnologie.  Guvernul Statelor Unite ale Americii sprijină inițiative precum „GirlsGoIT” pentru că oferă fetelor din Republica Moldova oportunitatea și încredea că pot utiliza tehnologiile și deveni specialiști în acest domeniu.”

 „Credem cu adevărat că schimbarea este posibilă doar prin implicarea tuturor instituțiilor și persoanelor interesate de succesul tinerelor în domeniul tehnologic. Ne propunem să aducem împreună și să implicăm organizațiile partenere, tinerele, părinții acestora, comunitățile locale, tineri profesioniști din domeniu, universități și alte instituții educaționale, iar acest eveniment este un bun exemplu”, este de părere Mihaela Iurașcu, coordonatoare a programului „GirlsGoIT”. 

Programul „GirlsGoIT” a fost lansat pe 27 Martie 2015 și își propune abilitarea tinerelor din Moldova în domeniul STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică). Platforma „GirlsGoIT” este prezentă în 11 regiuni ale Republicii Moldova.

 La ediția de anul trecut a taberei de vară au participat 40 de tinere.

 

  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5084 0.0000%
USD USD 17.2289 0.0000%
RUB RUB 0.2279 0.0000%
RON RON 4.2084 0.0000%
UAH UAH 0.6057 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile