Logo Realitatea.md

Accident post-electoral la Rezina! Un primar democrat în stare de ebrietate a intrat cu mașina în tractorul ex-candidatului ACUM

11 Noiembrie 2019, 17:02 // Alegeri

Primarul satului Cuizăuca, raionul Rezina, ar fi fost implicat ieri într-un accident rutier. Fiind în stare de ebrietate la volanul mașinii personale, primarul Ion Țurcan, din partea PDM, ar fi ieșit pe contrasens izbindu-se în tractorul unui alt sătean. Cel din urmă s-a dovedit a fi Gheorghe Rusu, contracandidatul său din partea Blocului ACUM la funcția de primar al localității la alegerile din 20 octombrie. 

Foto: stiri.md

Poze de la fața locului a fost expediate redacției Știri.md.

Potrivit sursei, totul s-ar fi întâmplat ieri, 10 noiembrie. Martorul susține că primarul localității a accidentat intenționat tractorul.

„Ieri, în ziua de duminică, în fața bisericii din satul Cuizăuca, la amiază, primarul ales pentru al treilea mandat din partea PDM, Țurcan Ion, cu mașina personală în mod intenționat a dat peste un contracandidat din partea Blocului ACUM, care era cu tractorul, venea de la deal preocupat cu lucrările de toamnă”, a comunicat martorul.

Totodată, acesta susține că primarul satului Cuizăuca era în stare de ebrietate în timp ce a comis accidentul, iar ulterior s-a dat în spectacol în fața poliției și a solicitat un avocat.

„Primarul era sub influența băuturilor alcoolice, a făcut un concert în fața poliției, nu a dorit să semneze nimic, a solicitat avocat și tot felul de trucuri mizerabile”, a mai spus sursa citată.

Potrivit rezultatelor preliminare ale alegerilor locale generale din Cuizăuca, Rezina, primarul Ion Țurcan a fost ales din primul tur, obținând 55,54% din voturi. Candidatul înaintat de Blocul „ACUM” la funcția de primar de Cuizăuca, Gheorghe Rusu a acumulat doar 4,53% din voturi.

Foto: stiri.md

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3318 -0.2770%
USD USD 17.4278 -0.2861%
RUB RUB 0.2735 -0.0731%
RON RON 4.0444 -0.3278%
UAH UAH 0.7347 0.2456%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile