Logo Realitatea.md

Acuzați de ilegalități în desfășurarea concursului pentru fotoliul de director la Liceul „Prometeu-Prim”

14 August 2019, 14:41 // Societate

Trei candidați și-au depus dosarele la concursul pentru ocuparea funcției de director al Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim” din Chișinău. Aceștia s-au prezentat marți, 13 august, în fața unei Comisii pentru proba interviului. Potrivit respectivei comisii, o decizie privind candidatul selectat va fi luată în următoarele zile, fără a preciza o dată concretă. Concursul pentru funcția de director are loc după ce la începutul lunii iulie, directorul și principalul fondator al liceului, Aurelian Silvestru, a fost demis din funcție printr-un ordin al celorlalți doi fondatori, aprobat în cadrul Consiliului fondatorilor, care a avut loc în lipsa lui Aurelian Silvestru.

Soarta liceului Prometeu - pe seama unui concurs trucat


Foto: media.licdn.com

Colectivul profesoral al liceului susține că decizia de demitere a directorului, dar și organizarea concursului este ilegală atât timp cât au fost luate decizii fără participarea fostului director care, de altfel, la momentul demiterii sale se afla în concediu, iar colectivul profesoral în vacanță, transmite IPN.

Constantin Mariniuc, director adjunct la „Prometeu-Prim”, declară că nu cunoaște motivul demiterii lui Aurelian Silvestru, dar din surse neoficiale a aflat că ar fi atingerea plafonului de vârstă pentru această funcție, adică 65 de ani.

Vicedirectorul spune că la începutul lunii iulie i s-a prezentat un ordin, semnat de cel de-al treilea fondator al Liceului, Stepan Cioclea, prin care deja fostul director este demis, fără a se invoca un motiv. I s-a propus ca el să ocupe această funcție, dar dânsul a refuzat.

„Am motive să bănuiesc că s-a făcut cu bună știință, într-o perioadă când nu a fost antrenat colectivul de muncă în activitate pentru ca mai ușor să facă procedura prin care o numesc ei numirea unui nou director”, spune Constantin Mariniuc.

Dânsul susține că nu e foarte clar cum au fost selectați membrii comisiei de concurs. Totodată, dânsul presupune că acțiunile menționate ar fi putut fi făcute în interes de afaceri, dar nu se grăbește să facă concluzii pripite.

„Concursul ar fi organizat la inițiativa unuia dintre fondatori, Stepan Cioclea. Dar cum s-a selectat comisia e un tabu, nu știu cum s-a produs chestia asta. Din câte înțeleg, Ministerul nu este implicat în formarea comisiei respective”, conchide Constantin Mariniuc. 

Angela Lungu, profesoară de limbă și literatură română la liceul „Prometeu-Prim”, declară că participanții la concurs nu sunt din colectivul profesoral al Liceului, iar despre faptul că se organizează un concurs pentru funcția de director a aflat de pe rețelele de socializare.

„Nu cred că cineva din colegi ar fi depus dosarul pentru că au certitudinea că Aurelian Silvestru conduce foarte bine această instituție. Aceasta activează deja de 28 de ani și în foarte multe privințe a anticipat cu mai bine de 10 ani ceea ce înseamnă reforma educațională acum în Republica Moldova”, a spus Angela Lungu.

Zinaida Vîrlan, director adjunct pentru educație la „Prometeu-Prim”, consideră că concursul nu este decât „un spectacol foarte urât, în care s-a ajuns la punerea sub semnul întrebării în a fi sau a nu fi Aurelian Silvestru director în continuare”.

„S-au tulburat așa apele, încât părinții și profesorii sunt tensionați pentru că directorul a fost demis. Este o mare personalitate. Când a fondat acest liceu, a știut unde a vrut să ajungă, aceasta devenind o instituție de top”.

Potrivit vicedirectoarei, cei trei candidați „sunt departe de a cunoaște realitatea liceului Prometeu și sunt departe de a face față acestui colectiv foarte bun și elevilor, și părinților”. Profesorii spun că o tentativă de demitere a lui Aurelian Silvestru s-a făcut și în 2002.

Atunci aceasta a eșuat în urma unei decizii de judecată în favoarea lui Aurelian Silvestru. Și decizia actuală de demitere a fost atacată în judecată ca fiind nefondată. În acest sens, judecătoria Centru urmează să se expună miercuri, 14 iulie, începând cu ora 09.00.

Nicu Roman, unul din fondatori și actualmente director interimar al liceului, susține că a preluat funcția după adunarea fondatorilor care a decis să-l numească în funcție. Dânsul a refuzat să explice motivele demiterii lui Aurelian Silvestru, dar a menționat că e ceva ce îi vizează doar pe cei trei fondatori.

„Situația este una de conflict. Conflictul este cu domnul Silvestru și constă în faptul că dumnealui nu dorește să plece din funcția de director”, a declarat Nicu Roman.

Potrivit lui, decizia de demitere a lui Aurelian Silvestru aparține fondatorilor, care sunt trei la număr, printre care și Aurelian Silvestru, care însă, spune el, nu a fost prezent la ședința unde s-a luat decizia de demitere a dânsului, deși a fost informat de organizarea acesteia.

„Astfel cu aproximativ 90% din voturi, (cei doi fondatori) s-a luat decizia de demitere a dânsului. Cota lui Aurelian Silvestru este de 11%”.

Directorul interimar precizează că Aurelian Silvestru a fost în concediu în calitate de director, nu de fondator. Dânsul a evitat să spună cum au fost aleși membrii Comisiei de concurs pentru alegerea unui nou director și cine sunt ei, „din motive de securitate”. „Da, noi am făcut acest concurs, dar am prefera să nu discutăm despre asta”, a spus fondatorul.

Nicu Roman consideră candidații la concurs „impresionanți”. Potrivit lui, aceștia au viziune asupra educației, competențe, calificările necesare și va fi o decizie destul de grea alegerea unui singur candidat.

Una din candidatele la funcția de director a liceului „Prometeu-Prim” este Tatiana Verdeș, prorector pentru activitatea științifică la Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere” și profesoară de limbă română la Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”, grad didactic superior.

Dânsa susține că are experiență și cunoștințe privind bunele practici pe care și le-ar dori să le implementeze în liceu. Candidata declară că participarea la concurs a fost mai mult „o mare provocare, decât o dorință arzătoare”. Ea spune că nu are nicio tangență cu liceul, dar primul lucru pe care-l va face, dacă va deveni, director va fi o analiză riguroasă care va porni de la necesități și priorități.

De asemenea, va începe formarea continuă pentru cadrul didactic pe filiera managementului proiectelor. Tatiana Verdeș spune că va miza pe calitatea procesului educațional, pe confortul emoțional și fizic al copiilor și colectivului.

Cel de-al doilea candidat, Ion Popov, este directorul Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Chișinău. Potrivit lui, timp de doi ani și jumătate în care este director la acea instituție a reușit să aibă mai multe performanțe.

Printre acestea: rezultatele mai bune la BAC, îmbunătățirea condițiilor pentru elevi, amenajarea teritoriului, reparația blocurile sanitare, condiții mai bune de alimentare a copiilor etc. Dânsul spune că a decis să vină la concurs pentru că „este un jucător”.

„Chiar dacă ai pierdut concursul, este important că ești jucător”, menționează acesta. În altă ordine de idei, candidatul spune că procesul de organizare a concursului i se pare corect și nu cunoaște detalii despre conflict. A văzut anunțul public și în baza acestuia a depus actele.

Daniela State, cel de-al treilea candidat, a refuzat să vorbească cu presa, dar în cadrul interviului în cadrul Comisiei, a declarat că una dintre problemele liceului este lipsa spațiului pentru noi clase și nu numai. Potrivit ei, o soluție pentru această problemă ar fi colaborarea cu universitățile de stat, așa ca ele să ofere spații în acest sens. De asemenea, lipsesc fonduri din partea statului pentru ca liceul să-și extindă serviciile.

Din informațiile oferite presei de profesorii Liceului „Prometeu-Prim”, din comisia pentru desfășurarea concursului au făcut parte: Victor Zepca, președintele comisiei, profesor conferențiar, medic igienist, Nicu Roman, unul din fondatori, Vasile Gîtlan, director adjunct la Liceul „Natalia Dadiani” și Pavel Cerbușca, director al Liceului „Aristotel”.

Aceștia ar fi fost numiți de cei doi asociați, fără a lua în calcul părerea lui Aurelian Silvestru. Chiar dacă concursul a fost public, reprezentanților mass-media nu li s-a permis să înregistreze imagini video și nici să facă fotografii.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7540 0.9552%
USD USD 17.7948 1.0144%
RUB RUB 0.2699 2.5066%
RON RON 4.1785 1.0105%
UAH UAH 0.7084 1.1422%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile