Logo Realitatea.md

Afacere de succes! Povestea unei familii care administrează propria vinărie (FOTO)

13 Martie 2019, 21:00 // Economie
// Autor:  
Iulia Pădureanu

La mai puțin de 20 de kilometri de capitală, în satul Mileștii Mici, raionul Ialoveni, se află o vinărie „de familie”, care poartă numele proprietarilor - Agrici. Încă nu poate fi vizitată de turiști, dar în prezent se lucrează asupra unui proiect care le va permite familiei Agrici să-și plaseze vinăria pe traseul turismului vinicol. Până atunci, vă invităm să savurați din istoria de succes a unei afaceri de familie care a înregistrat rezultate ce demonstrează o schimbare durabilă.

Temelia vinăriei a fost pusă în anul 1958. Pe parcursul a 60 de ani a fost produs și comercializat doar vin în vrac. În anul 2000, capul familiei, Efim Agrici, a cumpărat vinăria și a dat start modernizării. Mai târziu, soția sa, Nadejda, care era profesoară de limbă rusă și engleză, a înțeles că punctul ei forte este administrarea și a decis să-l ajute. Afacerea a devenit într-adevăr una de familie după ce s-au implicat și cele trei fiici ale soților Agrici: Ala, Tatiana și Felicia.

„Lucrul meu a devenit mai ușor, după ce s-a implicat soția, iar mai târziu și fetele”, a mărturisit Efim Agrici.

Ala Agrici, este directorul comercial al vinăriei. Are studii economice și a activat mai mult timp în domeniul financiar. Șapte ani în urmă a decis să se implice în afacerea de familie, urmând studiile de masterat în domeniul vinificației, pentru a cunoaște mai multe despre noul domeniu de activitate.

Tatiana Agrici se ocupă de activitățile de marketing și relațiile cu consumatorul, supraveghează campaniile de publicitate și relațiile cu publicul. Felicia Agrici este implicată în distribuția locală și în organizarea evenimentelor de promovare.

„Ca să produci vin trebuie să ai plantații proprii. De aceea inițial investițiile au mers în plantații. Am sădit până în prezent 80 de hectare de viță de vie proprii. Am început cu soiurile importate din Franța în anul 2003: Cabernet Sauvignon, Merlot. Mai târziu am plantat un soi din Georgia – Rkatsteli. Butașii de Chardonnay, Feteasca Neagră și Muscat i-am importat din Italia”, a explicat Efim Agrici.

Embargoul rus și reorientarea strategiei spre piața europeană

După embargoul impus de Federația Rusă pieței vinicole din Moldova, vinăria Agrici a suferit pierderi majore. A fost nevoită să-și reorienteze strategia spre vinurile de calitate pentru a avea acces pe piața europeană. Acest lucru a fost posibil datorită Proiectului de Competitivitate, finanțat de USAID și Suedia.

Contribuția familiei a fost de două milioane de lei, iar ajutorul USAID a oferit un ajutor de 500 de mii de lei. Din acești bani, familia a schimbat o parte din utilaje, a procurat presuri pneumatice din Italia și zdrobitoare din Franța.

Strugurii proprii sunt doar o pătrime din producția totală, celelalte trei pătrimi sunt strugurii cumpărați de la fermierii locali. Acest lucru le permite să aibă în fiecare an un punct de desfacere.

„Anul trecut vinăria a produs 2 milioane de litri de vin. Din 80 de hectare proprii producem doar jumătate de milion de litri de vin pe an și doar o mică parte este îmbuteliată. Pe viitor vrem ca acest procent să crească. Avem vinuri bune cu indicație geografică protejată”, ne-a explicat Ala Agrici.

Vinăria a început să producă vin îmbuteliat din 2016. La 1 litru de vin îmbuteliat, vinăria înregistrează o valoare adăugată de 4 ori mai mare decât la producerea unui litru de vin în vrac. În prezent, la doar 2 ani de la îmbutelierea primei sticle de vin, Agrici Wine face export în țări din UE precum Suedia, România și Elveția, dar și pe piața asiatică în China.

Fiecare membru al familiei are vinul său

Fiecare vin este atribuit unui membru al familiei. Cabernet este vinul intens, cu un caracter puternic care-l descrie pe proprietarul și vinificatorul principal – Efim Agrici.

Feteasca Neagră este despre Nadejda Agrici, fiind un vin mai ușor, mai feminin. Cabernet Sauvignon Rose o cracterizează pe fiica cea mare, Ala Agrici, fiind un complex de finețe, dar cu un caracter puternic.

Muscatul – un vin alb aromat, cu nuanțe florale, este foarte plăcut și o caracterizează pe Tatiana Agrici, a doua fiică. Specific Feliciei Agrici este Chardonnay – al doilea vin alb care este ușor, prospăt, având un stil clasic.

Vinul cel mai complex, Feteasca Neagră Cabernet și Merlot, o descrie perfect pe nepoata Bianca. Gustând din el veți simți intesitatea, carcaterul puternic și determinarea unui vin roșu sec. Bianca are și un frățior nou-născut, iar familia Agrici a promis că va produce în scurt timp un nou vin, dedicat lui Melan.

Tatăl le-a transmis dragostea pentru această meserie, iar fiicele Agrici promovează noul brand atât pe piața locală, cât și pe cea externă. Participă la expoziții internaționale pentru a găsi o nouă piață de desfacere în străinătate. În viitorul apropiat, vinăria va pune pe roate un nou proiect. După ce va fi renovată, va fi plasată pe traseul turismului vinicol și va deschide larg ușile tuturor.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1323 -0.0149%
USD USD 17.8914 -0.0011%
RUB RUB 0.2809 0.4290%
RON RON 4.2277 -0.0166%
UAH UAH 0.6698 0.4951%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile