Logo Realitatea.md

Air Moldova relansează cursa aeriană Chișinău-București! Zborurile vor fi de șase ori pe săptămână

12 Octombrie 2016, 14:41 // Economie

Compania aeriană Air Moldova anunță că începând cu data de 19 decembrie 2016 relansează zborul pe destinația Chișinău – București care va facilita deplasarea tuturor celor care au necesitatea de a călători spre/dinspre România. Această destinație împreună cu cele existente vor aduce noi oportunităţi de călătorie pe plan internaţional, la tarife avantajoase pentru pasagerii care aleg să zboare cu Air Moldova.

Cursa Chișinău-București va fi operată cu o frecvență de șase ori pe săptămână, cu excepția zilei de sîmbătă, cu o aeronavă Embraer 190, conform următorului orar:

În zilele de luni, marți, miercuri, joi:

Decolarea din Chișinău 07:00; aterizarea în București 07:50
Decolarea din București 09:00; aterizarea în Chișinău 09:50

În zilele de vineri și duminică:

Decolarea din Chișinău 20:10; aterizarea în București 21:00
Decolarea din București 21:50; aterizarea în Chișinău 22:40

Prețurile pe aceasta cursă încep de la 55 euro pentru biletele într-o direcție și de la 99 euro, pentru biletele tur-retur, cu toate taxele incluse.

Biletele pot fi procurate online pe site-ul companiei www.airmoldova.md, la oficiile proprii de vânzări Air Moldova, precum şi la agenţiile autorizate din ţară şi de peste hotare.

Pe lângă noua cursă aeriană București, compania Air Moldova operează zboruri directe spre încă 25 de destinaţii precum: Atena, Antalya, Barcelona, Bologna, Bruxelles, Dublin, Florenţa, Frankfurt, Istanbul, Heraklion, Larnaca, Lisabona, Londra, Madrid, Milano, Moscova, Paris, Roma, Veneția, Verona, Viena, Sankt-Petersburg și Torino la care se adaugă cursele sezoniere – Tivat si Rodos. Compania oferă două clase de deservire – Econom şi Business.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4633 -0.3436%
USD USD 17.1929 -0.7270%
RUB RUB 0.2429 0.8721%
RON RON 4.0207 -0.3692%
UAH UAH 0.6382 -0.8082%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile