Logo Realitatea.md

Ala Popescu, când a plecat de la Parlament, și-a luat cu ea și o mașină. Actualul Secretar: Procedura a fost legală, dar... (VIDEO)

29 Octombrie 2019, 11:50 // Auto

Secretarul General al Parlamentului, Adrian Albu, confirmă faptul că fosta secretară a instituției, Ala Popescu, a solicitat de la Legislativ să i se atribuie o mașină din garajul instituției, după ce s-a transferat la Consiliul Concurenței, ceea ce a și fost făcut.

Embed:

Potrivit lui Albu, în 2018, după ce s-a transferat de la Parlament la Consiliul Concurenței, Ala Popescu, a venit cu o solicitare către Parlament de a i se atribui o mașină, iar Andrian Candu, președintele Parlamentului pe atunci a dat acordul pentru a realiza această „tranzacție”.

Astfel, de la Parlament a fost dată Consiliului Concurenței, o Skoda, anul fabricației 2011, iar în schimb, Consiliul a dat o altă Skoda Octavia, anul fabricației 2006, care potrivit actualului secretar general al Legislativului a necesitat reparație în sumă totală de peste 50 mii lei.

Adrian Albu susține că procedura este legală, însă nu a fost benefică pentru Parlament, ci mai degrabă în detrimentul instituției pe care o conduce.

Amintim că, la încetul lunii decembrie, anul trecut, Ala Popescu, s-a transferat din funcția de Secretar al Parlamentului, la Consiliul Concurenței, în calitate de membru.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4006 0.4099%
USD USD 17.5420 -0.2173%
RUB RUB 0.2747 0.0729%
RON RON 4.0648 0.2516%
UAH UAH 0.7260 0.0689%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile